Avem o viaţă colorată, nu ne putem plînge. „Colorată“ în sensul figurat pe care îl pot da sinonimele cuvîntului, luate din dicţionar: „expresivă, plastică, sugestivă, vie“. Iar cel mai mult şi mai mult ne-o colorează televiziunile şi ziarele – care ne construiesc, de fapt, actualitatea. Deveniţi robi ai telecomenzii, cei mai mulţi dintre concetăţenii noştri trăiesc cu senzaţia că anumite lucruri sînt importante şi altele nu pentru că „aşa au zis ăştia la televizor“. Iar „ăştia“ au căpătat în timp abilitatea de a exploata anumite subiecte pentru a face audienţă. Ceea ce, pînă la un punct, e normal: ca să aibă din ce trăi şi mîine, ziarele şi televiziunile trebuie să scoată bani din ceea ce vînd, iar pentru asta trebuie să vîndă cît mai multor clienţi.

DE ACELASI AUTOR Vecina mea de la țară Piaţa filmelor s-a modificat major - interviu cu Ada SOLOMON Cum și de ce se face un Festival cu dileme Cetăţile săşeşti, restaurate pas cu pas - interviu cu Carmen SCHUSTER Problema e că acest mecanism al pieţei se aplică simplist, după logica românească îndelung exersată în tranziţie, aceea a „tunului“: industria mass-media vrea profit mare şi rapid şi, în numele „cererii şi ofertei“, e dispusă să livreze aproape orice. Or, presa nu e un simplu „produs“, ci are efecte şi funcţii sociale multiple. Între altele, poate crea o agendă publică şi – foarte simplu spus – le poate da multor oameni senzaţia că asta e lumea, asta e societatea în care trăiesc, cu valorile sale: aceea de la televizor şi din ziare.

Pentru că românii sînt foarte mari consumatori de televiziune, ştirile TV sînt cele care dau tonul actualităţii şi impun subiectele. De multe ori, ziarele nu fac decît să le înghită pe nemestecate şi să le rumege. Iar de cînd ediţiile online ale ziarelor au luat avînt, a apărut un soi de concurenţă specială între presa online şi TV: pe site-urile „presei scrise“