Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Călin Geambaşu dezvăluie reţeta prin care a ajuns să cânte pentru miliardarii planetei, în Dubai! FOTO/VIDEO

Publicat in Libertatea, joi 22 august 2013 ·

De 18 ani, Călin Geambaşu (36 de ani) este un nume „greu” în peisajul muzical de la noi şi poate spune oricând, cu mâna pe inimă, că are ce-şi doreşte, fără să forţeze nimic.

În vreme ce sumedenie de artişti de la noi se zbat an de an să scoată piese de vară, de Crăciun sau să dea lovitura cea mare, „bătându-se” cu „rivalii” pentru a obţine concerte pe bandă rulantă, ei bine, Călin Geambaşu face exact contrariul. Adică e constant de ani de zile şi spune că nu el caută banii şi succesul, ci succesul şi banii vin la el firesc.

Ajuns să aibă agenda plină cu concerte până în 2014 pe scene ale lumii, din Germania până-n Dubai, acolo unde în fiecare toamnă este invitat să cânte la balul de caritate de la Burj Al Arab, Călin mărturiseşte că drumul pe care îl urmează el nu este unul pe care să-l agreeze mulţi, aflaţi în goana după celebritate.

„Călin Geambaşu Band nu aleargă după bani. Multă lume mă întreabă personal cum de am reuşit să creez un nume în peisajul muzical prin band-ul meu fără marketing, fără produse comerciale lansate pe piaţă, fără să ţin cont de modă sau de muzica specifică unei anumite perioade a anului (la mare, colinde, etc). O importanţă mare o are faptul că fac muzică de când aveam 5 ani, şi am crescut într-un astfel de mediu, avându-l model pe tata. Însă o dată ce mi-am găsit răspunsul la întrebarea «Ce voi face în viaţa asta?» nu doar «anul ăsta», am ştiut pe ce drum să o apuc mai departe, fără să-mi pun alte întrebări. Dacă îmi alcătuiam altfel lista valorilor, aş fi mers să cânt în 3-4 locuri pe seară, nu într-unul singur, şi aş fi avut 7-8 membri în trupă, nu 30 într-un staff bine organizat cu orchestră, dansatori, dj, echipă tehnică şi investiţii în scenotehnică sau costume. La fiecare eveniment cântăm 3 sau 4 programe şi de fiecare dată când urcăm din nou pe scenă avem alte costume”, a declarat Călin pentru Libertatea

Articolul in Libertatea >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Nicușor Dan despre inundațiile de după furtună: ”În 90% din localităţile din lume este depăşit sistemul de canalizare pentru astfel de fenomen”

Ziare.com acum o ora
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, a afirmat, vineri seară, 14 iunie, că inundaţiile care apar din cauza căderilor mari de precipitaţii într-un timp foarte scurt nu pot fi evitate şi apar în majoritatea oraşelor lumii, sistemul de canalizar

Nicuşor Dan: Vreau să mă concentrez pe Bucureşti. În principiu, îmi doresc un al treilea mandat

HotNews acum 51 minute
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, care a obţinut al doilea mandat în urma alegerilor locale din 9 iunie, respinge din nou idea unei candidaturi la alegerile prezidenţiale, afirmând că doreşte să se concentreze pe problemele Bucureştiului ş

Putin anunță că 700.000 de militari ruși luptă în Ucraina

HotNews acum 23 minute
Președintele rus Vladimir Putin a declarat vineri la televiziune că aproape 700.000 de militari participă în prezent la ofensiva din Ucraina, potrivit AFP. Vladimir PutinFoto: Sergei BOBYLYOV / AFP / Profimedia „Avem aproape 700.000 de oameni în zon

Zelenski a ajuns în Elveția unde va participa la summitul privind pacea în Ucraina. Rusia nu a fost invitată

Ziare.com acum 15 minute
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a sosit vineri, 14 iunie, în Elveţia, unde a doua zi va începe o conferinţă privind pacea în Ucraina, ce va reuni zeci de şefi de stat şi de guvern, transmit AFP şi Reuters. Kievul speră să obţină de la 'Con

Președinții de filială au susținut în unanimitate ca PNL să aibă propriul candidat la prezidențiale

Ziua Constanta acum 2 ore
PNL a stabilit să aibă propriul candidat la alegerile prezidenţiale în cadrul unei reuniuni unde au fost analizate rezultatele alegerilor din 9 iunie şi perspectiva următoarelor scrutinuri din acest an, la care au participat liderii filialelor judeţ

Curtea Penală Internaţională ar fi investigat noi crime de război ruseşti

Mediafax acum 47 minute
Potrivit unor surse familiarizate cu cazul, adunate de Reuters, ancheta examinează atacurile asupra infrastructurii care au pus în pericol vieţi prin întreruperea alimentării cu energie electrică şi apă, tăierea conexiunilor cu echipele de intervenţ

Tragedie la Șeitin: Două persoane au fost găsite moarte într-un imobil

Arad24.net acum o ora
Două persoane au fost găsite decedate într-un imobil din Șeitin. Poliția arădeană cercetează acest caz. „La data de 14 iunie a.c., în jurul orei 16:25, prin 112, a fost sesizată prezența a două persoane decedate, într-un imobil din localitatea Șeiti

România câștigă procesul privind falimentul Astra Asigurări. Statul evită plata a 330 de milioane de euro

HotNews acum 4 ore
Statul român a câștigat procesul intentat de familia Adamescu prin care i s-au cerut despăgubiri de 330.000.000 euro în dosarul falimentului societății Astra Asigurări, transmite Ministerul Finanțelor Publice. Procesul s-a desfășurat la Tribunalul A

Începe Euro 2024, cu România printre participante. Festivitatea de deschidere începe la ora 21.30. Primul meci, Germania - Scoţia

Mediafax acum o ora
Euro 2024 începe în Germania pe 14 iunie, când Germania, ţara gazdă, va juca împotriva Scoţiei, la Munchen. Finala se va juca pe 14 iulie, la Berlin. Cele 51 de meciuri se vor disputa pe 10 stadioane. Germania este din nou gazda unui eveniment inter

Papa Francisc, primul suveran pontif care participă la summitul G7 din Italia. Care a fost mesajul său despre inteligenţa artificială

Mediafax acum 4 ore
Papa Francisc a ţinut vineri un discurs despre inteligenţa artificială în cadrul summitului G7 din Italia. Este primul suveran pontif care s-a adresat în cadrul unei întrevederi cu liderii Grupului.

Vremea

București
acum

19°
vin.

18°/26°
sâm.

16°/26°
dum.

17°/31°
lun.

20°/34°
Iasi
acum

15°
vin.

15°/19°
sâm.

15°/23°
dum.

13°/26°
lun.

16°/28°
Constanta
acum

19°
vin.

19°/23°
sâm.

16°/24°
dum.

18°/25°
lun.

20°/27°
Cluj-Napoca
acum

16°
vin.

13°/18°
sâm.

11°/22°
dum.

13°/24°
lun.

15°/25°
Timisoara
acum

17°
vin.

13°/23°
sâm.

13°/26°
dum.

15°/29°
lun.

18°/30°