Viața de noapte este capitolul la care România a recuperat cel mai repede distanța față de vest după revoluție. Pe litoral, în centrul orașelor mari, în fabrici părăsite și case obscure, România petrece de parcă maghiarii au decis să ne dea nouă Ungaria, pentru că ei plănuiesc să o ia la pas spre Mongolia.

La capitolul destrăbălare, americanii sunt lenți. La ei barurile se închid la două dimineața, oră la care cluberii noștri importanți nici nu s-au terminat de epilat pentru a ieși în oraș. Alcoolul curge mai cu ușurință la noi. Acolo dacă un barman servește un om beat, primește cinci mii de dolari amendă. La noi dacă barmanul nu te servește și nu-ți cere dublul banilor care ți-i cerea când erai treaz este imediat concediat. Probabil și bătut să se învețe minte, câteodată.

Însă americanii au ceva ce noi încă nu avem. Ei au și baruri pline de oameni bătrâni, urâți, săraci, triști și complet neinteresanți. Triștii românilor ies din casă doar până la job și la magazin. Dacă le propui să iasă în oraș râd, se înroșesc și se fofilează de parcă le-ai sugerat să-și doneze chiloții murdari la o cofetărie. Majoritatea românilor se simt mai confortabil în trenul personal decât într-o cafenea. Nu vor să se ducă printre tinerii cool din baruri de frică că o să fie arătați cu degetul. În tren se pot ascunde cu ușurință în mulțime.

Americanii au înțeles că socializatul este sănătos pentru om. Oricât de defecți ar fi, nu se simt stânjeniți de ADN-urile perfecte de lângă ei. Barurile au observat potențialul lor financiar pentru serile slabe din săptămână. Le organizează petreceri tematice, seara de înmulțit viteză, seara de numărat coșuri sau seara cu întrebări din Tânăr și Neliniștit. Asta aș vrea să văd mai mult și la noi. Oamenii de rând cu adidași rupți ieșiți la socializat. Mazăre se descurcă bine pe felia lui de public, ar fi timpul ca și primarul Bârladului și a