Noua directoare a AJOFM Prahova, Cristina Stoichici, a anunţat, azi, în şedinţa Colegiului Prefectural Prahova, că instituţia pe care o conduce are de recuperat de la Casa de Sănătate Prahova suma de peste 1,8 milioane de lei pentru concediile medicale ale şomerilor.
Aceasta a precizat că de vină pentru această situaţie este incompatibilitatea sistemelor informatice ale celor două instituţii, dar şi că au existat mai multe încercări de mediere, însă fără un rezultat pozitiv.
În acest context, Stoichici a spus, iniţial că va merge în instanţă pentru recuperarea sumei. Ulterior, subprefectul Rodica Paraschiv a solicitat o nouă mediere între AJOFM şi CAS, astfel că cele două instituţii încerca din nou să rezolve problema în afara instanţei.