Jucătoarea de tenis Simona Halep, locul 23 WTA, s-a calificat, astăzi, în sferturile de finală ale turneului de la New Haven (SUA), dotat cu premii în valoare totală de 690.000 de dolari, informează Mediafax. Halep a învins-o, în turul doi, cu scorul de 3-6, 6-4, 6-1, după o oră şi 33 de minute, pe Carla Suarez Navarro (Spania), poziţia 20 în ierarhia mondială.
Sportiva spaniolă, care o eliminase pe italianca Roberta Vinci, locul 12 WTA, în meciul anterior, a controlat prima parte a partidei de miercuri şi a condus cu scorul de 6-3, 4-2. Din acel moment, ea nu a mai reuşit să câştige decât un ghem până la final, la scorul de 3-0 pentru Helep în setul decisiv, pe serviciul româncei.
În sferturile de finală, Simona Halep o va întâlni pe Ekaterina Makarova (Rusia), poziţia 26 în clasamentul mondial, care a învins-o, tot miercuri, cu scorul de 7-5, 6-1, pe Sara Errani (Italia), cap de serie numărul unu şi locul 5 WTA.
Pentru performanţa reuşită la New Haven, Simona Halep va primi 120 de puncte WTA şi un cec în valoare de 17.850 de dolari.
Jucătoarea de tenis Simona Halep, locul 23 WTA, s-a calificat, astăzi, în sferturile de finală ale turneului de la New Haven (SUA), dotat cu premii în valoare totală de 690.000 de dolari, informează Mediafax. Halep a învins-o, în turul doi, cu scorul de 3-6, 6-4, 6-1, după o oră şi 33 de minute, pe Carla Suarez Navarro (Spania), poziţia 20 în ierarhia mondială.
Sportiva spaniolă, care o eliminase pe italianca Roberta Vinci, locul 12 WTA, în meciul anterior, a controlat prima parte a partidei de miercuri şi a condus cu scorul de 6-3, 4-2. Din acel moment, ea nu a mai reuşit să câştige decât un ghem până la final, la scorul de 3-0 pentru Helep în setul decisiv, pe serviciul româncei.
În sferturile de finală, Simona Halep o va întâlni pe Ekaterina Makarova (Rusia), poziţia 26 în clasamentul mondial, care