Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Prea multe mall-uri? Iata ce proiect s-a oprit din cauza competitiei!

Publicat in Arad Online, miercuri 21 august 2013 ·

Scris de Andreea Pintea - Investiţiile în centrele comerciale ce ar trebui să se ridice în Arad sunt momentan suspendate pe motiv de…competiţie.

ARAD. În urmă cu cinci-şase ani, înainte ca recesiunea şi criza mondială să lovească şi România, Aradul era ţinta principală a investitorilor din domeniul comercial. Zeci de hectare au fost vândute către companii care mai apoi au venit cu planuri şi proiecte pentru ridicarea unor centre comerciale impunătoare. Totuşi, realitatea a demonstrat că puterea de cumpărare din Arad, chiar şi într-un oraş de tranzit, nu este atât de ridicată.Suspendare temporară

Cele două investiţii în centrele comerciale din Arad, Atrium Center şi Galleria Arad, le-au pus oarecum frână celor de la AFI în a mai construi şi ei un mall. Mai mult, poziţionarea pe aceeaşi arteră a oraşului, Calea Aurel Vlaicu, a acestor investiţii s-a dovedit a nu fi tocmai benefică: a se vedea cazul centrului Armonia, care a fost nevoit să îşi schimbe destinaţia. În ceea ce îi priveşte pe cei de la AFI – centru comercial ce ar trebui să se ridice pe terenul fostei fabrici IMAR, aceştia au declarat pentru presa centrală că reluarea lucrărilor se va face doar în momentul în care se vor semna contractele de închiriere a spaţiilor comerciale.

Nu doar proiectele în curs de dezvoltare sunt greu de finalizat, ci şi menţinerea valorii de piaţă a unui mall funcţional. Potrivit Mediafax, valoarea concernului ce deţine şi Galleria Arad a scăzut în acest an comparativ cu anul trecut, deşi procentul spaţiilor închiriate depăşeşte 90%.Dezvoltare pe cartiere

Dacă marile centre comerciale se confruntă cu probleme, magazinele tip supermarket din cartiere sunt în continuă dezvoltare, aceasta părând să fie nişa pe care o pot exploata investitorii din comerţ.

Articolul in Arad Online >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Marcel Ciolacu, despre candidatura lui Crin Antonescu: „Decizia este luată”

HotNews acum 27 minute
Președintele PSD, premierul Marcel Ciolacu, a declarat luni că în sondajele de opinie va fi un singur candidat la prezidențiale, iar calendarul pentru alegeri este unul „foarte corect”, ținând cont de perioada sărbătorilor pascale. „Am stabilit și c

Transelectrica a implementat un sistem de contorizare şi de management al datelor de măsurare a energiei electrice pe piaţa angro

Ziua Constanta acum 29 minute
Compania Națională de Transport al Energiei Electrice a finalizat investiția privind implementarea unui sistem de contorizare și de management al datelor de măsurare a energiei electrice pe piața angro, finanțarea totală pentru întregul proiect ridi

Rusia nu va ataca ţările NATO, dar Alianța e de vină pentru degradarea relației cu Moscova, spune un diplomat rus

HotNews acum o ora
„Relaţia dintre Rusia şi NATO nu doar că se află la cel mai coborât nivel de la sfârşitul perioadei Războiului Rece”, a declarat un diplomat rus de rang înalt într-un interviu pentru Izvestia, potrivit TASS, citat de News.ro. „Alianţa urmăreşte în m

Prima mare surpriză de la Australian Open! Finalistul din 2023 a fost eliminat: „A fost karma”

Gazeta Sporturilor acum 41 minute
Stefanos Tsitsipas (26 de ani, 12 ATP) a fost eliminat în primul tur al Australian Open, competiție a cărei finală a jucat-o în 2023. Grecul a fost învins la Melbourne de americanul Alex Michelsen (20 de ani, 42 ATP) cu 3-1 (7-5, 6-3, 2-6, 6-4). juc

Victor Negrescu: Social-democraţii au cele mai notabile rezultate în politică externă

News.ro acum o ora
Europarlamentarul PSD Victor Negrescu afirmă că social-democraţii au cele mai notabile rezultate în politică externă, enumerând aderarea completă la spaţiul Schengen, intrarea în programul american Visa Waiver şi ”prezenţa în marile capitale occiden

O nouă ediție a titlurilor de stat Tezaur începe luni! Dobânzi neimpozabile de până la 7,8%

Ziua Constanta acum 2 ore
Românii pot investi în titlurile de stat TEZAUR, disponibile începând cu 13 ianuarie 2025, cu maturități de 1, 3 și 5 ani, dobânzile fiind de 7%, 7,5% și 7,8%. Valoarea nominală a titlurilor este de 1 leu, iar veniturile sunt neimpozabile. Românii p

Preşedintele croat Zoran Milanovic, critic al UE şi al NATO, a obţinut un nou mandat

HotNews acum 3 ore
Preşedintele Croaţiei, Zoran Milanovic, un critic al Uniunii Europene şi al NATO, susţinut de opoziţie, a câştigat cu o majoritate covârşitoare un nou mandat de cinci ani, duminică, învingându-l pe candidat din partea partidului conservator aflat la

Armata iraniană a fost dotată cu o mie de drone noi. Mişcarea, cu puţin timp înainte de revenirea lui Trump la Casa Albă

Mediafax acum 2 ore
O mie de drone noi au fost livrate luni armatei iraniene. Livrarea are loc cu puţin timp înainte de revenirea la Casa Albă a lui Donald Trump, un critic important al iranienilor.

Vești bune pentru iubitorii de schi! Au fost deschise încă două pârtii în Poiana Brașov FOTO

Ziare.com acum 23 minute
Primăria Braşov, administrator al domeniului schiabil din Poiana Braşov, a deschis, luni, 13 ianuarie, două pârtii din partea inferioară a Masivului Postăvarul, Drumul Roşu şi Sulinar. În ultimele 72 de ore s-au produs 52.120 de metri cubi de zăpadă

Grevă în Belgia. Sunt afectate traficul aerian şi feroviar, şcolile s-au închis

Mediafax acum 30 minute
O grevă organizată luni la nivel naţional paralizează transporturile în Belgia. De asemenea, şcolile şi-au suspendat activitatea. Belgienii sunt nemumlţumiţi de proiectul de reformă a pensiilor.

Vremea

București
acum

lun.

0°/4°
mar.

-1°/2°
mie.

-2°/3°
joi

-1°/3°
Iasi
acum

lun.

-1°/1°
mar.

-3°/1°
mie.

-3°/3°
joi

-2°/3°
Constanta
acum

lun.

1°/5°
mar.

1°/2°
mie.

-1°/3°
joi

0°/4°
Cluj-Napoca
acum

lun.

-3°/1°
mar.

-5°/0°
mie.

-5°/-1°
joi

-5°/1°
Timisoara
acum

-1°
lun.

-2°/3°
mar.

-2°/3°
mie.

-2°/2°
joi

-3°/2°