Direcţia de Sănătate Publică face demersuri pentru a distribui cele opt ambulanţe pentru consultul la domiciliu centrelor de permanenţă din judeţ.
Ambulanţele pentru consultul la domiciliu (ACD) aflate acum în custodia Serviciului Judeţean de Ambulanţă (SJA) vor deservi, dacă demersurile Direcţiei de Sănătate Publică se vor finaliza cu succes, centrele de permanenţă. Directorul DSP, medicul Victoriţa Diaconescu, a declarat de curând că va solicita Ministerului Sănătăţii transferarea acestor ambulanţe către centrele menţionate, pe de o parte pentru că unităţile de asistenţă sanitară unde fac gărzi medicii de familie, dar nu numai, organizate în mediul rural, au nevoie de maşini, iar pe de altă parte pentru că aceste ambulanţe sunt folosite doar sporadic de SJA, pentru că maşinile servesc doar pentru transportul medicului şi cu acestea nu pot fi preluaţi pacienţii pentru a fi transportaţi la spital.
„Avem trei centre de permanenţă funcţionale, avem încă două centre aproape gata la Potcoava şi Crâmpoia, iar pentru celelalte trei vom vorbi cu primarii din judeţ, să vedem unde există disponibilitate pentru înfiinţarea, sau reînfiinţarea, acolo unde au mai funcţionat, a noi centre de permanenţă”, a declarat Diaconescu.
ACD-urile au fost aduse în urmă cu mai bine de cinci ani în judeţ tocmai pentru a deservi centrele de permanenţă, care la un moment dat ajunseseră nouă la număr. Între timp s-a modificat cadrul legal care permitea plata gărzilor efectuate de medici, medicii au renunţat să se mai prezinte în centre, iar permanenţa medicală în aceste zone a devenit amintire. Ambulanţele au devenit o povară pentru serviciul de ambulanţă, care le menţine, dar le poate doar prea puţin folosi. Pe de altă parte, întreţinerea unei maşini va fi dificilă şi pentru centrele de permanenţă, pentru care Ministerul Sănătăţii asigură cu greu medicamentele de urg