Echipa fanion a Aradului a făcut spectacol în primul amical al verii. Partenerul de întrecere al UTA-ei a fost divizionara a patra Banatul Sânicolau Mic, la care patronul Peti Barb a început titular pe banda dreaptă a defensivei. „Alb-roșii” au avut mare poftă de joc și au atacat în valuri buturile lui Trifoi. Scorul a galopat rapid, la pauză înregistrându-se scor de tenis.
Mai întâi, a marcat Monac cu un șut la colțul scurt după o acțiune personală, pentru ca apoi să înscrie și Marcu, cam din aceeași poziție lateral stânga. S-a făcut 3-0 după centrarea lui G. Neagu de pe stânga și capul lui Firțulescu, iar 4-0, după un nou gol al lui Monac după o greșeală de curtea școlii a defensivei „galbenilor”. În fine, Monac a făcut „tripla”, marcând simplu cu latul, după o așezare a lui Bîrză. Scorul pauzei l-a stabilit George Neagu, jucătorul-antrenor înscriind cu stângul la colțul scurt după o pătrundere în careul mic. Sânicolau a avut o singură oportunitate, prin Hans, care a tras cu efect de puțin pe lângă colțul lung. „Textiliștii” au mai avut și alte ocazii clare de a înscrie, prin Monac, Raț și Firțulescu, acesta ratând chiar din 4 metri, sau mai bine spus a apărat miraculous Trifoi. Bîrză a reluat și el pe lângă dintr-o poziție ideală.
Timp de un sfert de oră în partea secundă, titularii „textiliștilor” nu au mai forțat deloc, ba chiar puteau primi gol. Tânărul portar, Sergiu Barabas a fost surprins de șutul de la distanță al lui C. Ardelean, dar balonul a lovit transversala. După o oră de joc, UTA a schimbat toată „garnitura”, iar energia puștilor și-a spus imediat cuvântul. În decurs de numai 10 minute, scorul a căpătat proporții. Popescu a făcut 7-0, după un șut la colțul scurt, Vârtaci, 8-0, după pasa lui Tothăzan, Roman – 9-0, cu o reluare cu stângul sub bară, iar Popescu a mai marcat o dată de la punctul cu var. Banatul putea reuși golul de onoar