BNR nu poate să procedeze altfel, nu poate obliga băncile să ofere credite în lei cu dobânzi comparabile cu cele de la euro sau dolari.

Pe agenda lunii august, o lună dedicată aproape exclusiv concediilor, au figurat două subiecte foarte importante pentru economie. Odată a fost renunţarea la creditarea în euro pentru programul guvernamental “Prima Casă”, iar cel de al doilea a fost declaraţia guvernatorului BNR prin care s-a angajat să aducă dobânzile la creditele în lei la un nivel foarte apropiat de împrumuturile în euro. Prima măsură a autorităţilor este una concretă, cu efect imediat. În schimb, declaraţia lui Mugur Isărescu este una cu bătaie lungă, în demersul său el a cerut şi ajutorul presei care să explice mai bine care sunt riscurile îndatorării în euro şi care sunt avantajele împrumuturilor în monedă naţională. Vor avea cele două subiecte vreo influenţă asupra economiei? Vor reuşi ele în vreun fel sau altul să dinamizeze piaţa, consumul, să ridice încasările la buget şi să permită reluarea creşterii economice la un nivel care să ne permită să recuperăm măcar o parte din decalajul faţă de statele dezvoltate ale lumii?

Să analizăm cele două teme pe rând, dar într-o ordine inversă faţă de modul cum au fost ele abordate mai sus. Singura măsură imediată luată de guvernatorul băncii centrale în sprijinul afirmaţiilor sale a fost reducerea dobânzii de politică monetară de la 5% la 4,5%. Categoric este un minim istoric, de exemplu în 2010 era de 7,5%, iar cu ani în urmă acest indicator avea un nivel cu două cifre sau chiar trei. Reducerea dobânzii este principala măsură prin care şeful BNR speră să împingă dobânzile băncilor comerciale la creditele în lei la un nivel cât mai apropiat de cel al împrumuturilor în valută. În comparaţie, nivelul dobânzii de politică monetară a zonei Euro este de nouă ori mai mic, aspect ce permite acordarea creditelor î