Of, parca abia de-acum incolo incepe sa se simta aerul de vacanta in Corfu. Dupa atatea patanii cu sofatul extrem sau peripetiile catre misterioasa vila Angeliki, am simtit nevoia sa-mi fac o poza langa stabilimentul nostru de cazare.
O sa tin minte multa vreme aventura legata de cautarea destinatiei noastre de cazare, in urma maratonului rutier dinspre Romania spre Marea Ionica. Vila Angeliki ne-a primit in cele din urma, fara pretentii, fara promisiuni desarte, cu normalitatea locului.
De cand am inceput sa facem mini-excursii de recunoastere, traim cu senzatia ca ne aflam aici de cand lumea. Trecem zilnic pe langa terasa Grazella, cea recomandata de vecinii nostri italieni, sositi in Corfu calare pe doua “motoare”. Uneori, ii gasim asezati la masa rezervata special pentru ei de bucatarul Aristide, cel care conduce si mica afacere culinara plasata la marginea rasariteana a plajei Arillas.
Spiros, unul dintre cei patru ospatari de la “Grazzella”, ne face mereu cu mana cand trecem cu viteza melcului pe langa locul sau de munca. El si fratele sau lucreaza aici parca de-o viata, in ciuda varstei inca neparguite pe care am putut-o masura din ochi. Voi reveni la viata lor de ospatari cumsecade si tare muncitori, intr-un episod viitor.
Din pacate pentru Spiros si fratele sau, plus patronul-bucatar Aristide si ceilalti din echipa de la “Grazzela”, nu ne permitem sa alegem in fiecare seara terasa lor. Vrem sa tatonam si alte variante, ar fi pacat macar din motive de diversitate sa nu testam oferta de seara.
Iata de ce ne-am repezit intr-una din seri sa facem rezervare la “Kostas”, o alta destinatie situata in salba de profil al tuturor celor care s-au opintit financiar sa “tapeteze” plaja din Arillas cu taverne primitoare.
Fata de “Grazzella”, unde aspectul nu e arma forte a locului, “Kostas” are pe vino-ncoace. Designul usor kitschos, dar
