Aceasta este o întrebare la care răspunsurile conducerii unităţii medicale nu coincid niciodată cu cele ale pacienţilor internaţi. Dacă este să-i chestionăm pe bolnavi, toţi vor recunoaşte că au fost nevoiţi să cumpere medicamente şi materiale sanitare pe perioada spitalizării, însă puţini vor afirma că sunt dispuşi să meargă până în pânzele albe pentru a li se respecta un drept consfinţit de lege, acela de a fi trataţi gratuit în spital. Un drept pentru care şi Gazeta de Sud a luat atitudine, nu doar printr-o serie de articole de conştientizare a pacienţilor asiguraţi asupra modului în care ar trebui trataţi în spitale, ci şi printr-o campanie în acest sens derulată în toate unităţile medicale din Oltenia. În schimb, dacă ar fi să-i întrebi pe cei din sistem (managerul spitalului şi directorul Direcţiei de Sănătate Publică), aceştia îţi vor răspunde răspicat că la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Craiova nu sunt probleme cu medicamentele şi materialele sanitare.
Un alt caz apărut recent la cel mai mare spital din Oltenia, care scoate în evidenţă cele două lumi paralele în care trăiesc pacienţii, pe de o parte, şi conducătorii din sistemul sanitar, pe de altă parte, este cel al lui Constantin Ghiţoi, din comuna doljeană Brabova, sat Răchita de Jos. Bărbatul a fost adus pe 9 august în stare gravă la Spitalul Judeţean de Urgenţă (SJU) din Craiova cu ambulanţa, fiind operat pentru un ulcer perforat şi o peritonită generalizată purulentă. Marţi seară, la 11 zile de la internare, doljeanul a intrat în direct la un post central de televiziune, în baza „unei sesizări primite de la un consătean“, afirmând că a fost pus să-şi cumpere antibiotice, dar, pentru că este sărac, nu şi-a permis să ia în fiecare zi, motiv pentru care operaţia s-a infectat. „Nu mă simt deloc bine, am cumpărat şi aţa pentru operaţie, nu ştiu care e situaţia. Ce să spun, de exemplu, eu de două