Sărbătoarea de la Zilele Oraşului Flămânzi şi concertul Laviniei Pârva au ajuns subiecte de scandal, la nivel naţional. Şi asta deoarece dansatoarele artistei au folosit steagul României drept piesă de recuzită. Înainte ca artista să interpreteze ultima melodie din program, „Romanian girl”, cele patru dansatoare au intrat pe scenă şi au dansat câteva zeci de secunde cu drapeluri naţionale, folosindu-le chiar drept sprijin pentru mişcări lascive, deloc potrivite cu simbolul naţional.
Venirea artistei Lavinia la Flămânzi a fost sponsorizată de Verginel Gireadă, deputat ales în acest colegiu şi vicepreşedinte al PNL Botoşani. Reporterii Monitorului au dorit să afle părerea deputatului despre faptul că dansatoarele Laviniei s-au folosit de drapelul naţional, însă oficialul nu a putut fi contactat. Subiectul este tratat pe larg în ediţia tipărită a ziarului Monitorul de Botoşani.