De cîteva săptămîni, se adună semnăturile pe o petiţie care protestează împotriva desfiinţării emisiunii Revista literară radio de la Radio România Cultural. Nicolae Manolescu, directorul revistei România literară, a scris un editorial intitulat „Dispreţul care ucide cultura“, despre situaţia de la Radio România Cultural (România literară, nr. 32, 9 august 2013).Miercuri, 14 august, am făcut un interviu telefonic cu Oltea Şerban-Pârâu, redactor-şef al postului Radio România Cultural. Mai întîi, aş vrea să lămurim o chestiune: a fost desfiinţată emisiunea Revista literară radio? Pentru corecta informare a tuturor, a mediilor literare, a publicului: niciodată nu s-a pus problema desfiinţării emisiunii Revista literară radio. Niciodată nu a existat această intenţie. În calitate de redactor-şef, de 9 ani, al postului Radio România Cultural, am promovat această emisiune, am menţinut-o în toate grilele postului. Este adevărat că au fost perioade – sezoniere, aşa cum se întîmplă în grilele de radio – în care, timp de un număr de săptămîni, emisiunea nu a fost difuzată.Această situaţie este firească şi specifică producţiei de radio. Uneori, în special vara, anumite emisiuni nu se difuzează. A circulat o petiţie pentru susţinerea Revistei literare radio, cu peste o mie de semnături. De ce nu aţi răspuns acestei petiţii ca să se lămurească şi cei ce semnau în sprijinul emisiunii? Ascultătorii noştri au ştiut că nu se desfiinţează Revista literară radio. Cei care au semnat acea petiţie nu ştiu exact cum s-au informat. Noi, care lucrăm în presă, ştim că trebuie să verificăm din măcar două surse.Comunicatul nostru despre o nouă versiune a Revistei literare radio, începînd cu luna septembrie, a fost difuzat chiar la începutul lunii iulie. Cred că a fost vorba despre un val indus de proteste. Mă raliez celor care se tem de faptul că, pentru cultură, nu există suficientă susţin