Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Boc îi vrea pe liberali alături de PDL

Publicat in Ziua de Cluj, miercuri 21 august 2013 ·

Emil Boc susţine ideea lansată de Elena Udrea de coalizare a forţelor de dreapta, inclusiv PNL, pentru a avea candidat comun la alegerile prezidenţiale. Boc spune că liberalii sunt umiliţi în uniunea cu PSD şi îi aşteaptă într-un pol de dreapta alături de PDL. În replică, vicepreşedintele PNL, Horea Uioreanu, declară că USL va funcţiona până în 2016, aşa cum prevede protocolul uniunii.

Fostul preşedinte al Partidului Democrat Liberal Emil Boc şi-ar dori un pol de dreapta care să susţină un singur candidat pentru Cotroceni anul viitor. Boc îi aşteaptă şi pe liberali în polul creat în jurul PDL.

"Sincer sa fiu am fost consternat sa vad cum pot liberalii sa sufere o asemenea umilinta ascultandu-l pe primul ministru cu cata desconsiderare vorbea de cota unica si posibilitatea reducerii acesteia", a precizat Emil Boc, fost premier al României.

Vicepreşedintele PNL Horea Uioreanu recunoaşte că în uniune există "mici frecuşuri", dar susţine că USL va rezista până în 2016.

"USL are un contract si program care va functiona pana la finele lui 2016. va cuprinde si viitorele alegeri locale sigur si prezidentiale. si un pol de dreapta se poate face doar in jurul PNL. Progamul si mesajul pe care l-am avut functioneaza. sigur ca mici frecusuri sunt dar nu asta e o ingrijorare pentru domnul boc cred ca are probleme din alta parte decat sa-l roada ce se intampla in uniunea social liberala"

Ideea coaliţiei de dreapta a fost lansată de Elena Udrea după reunirea colegiului director al PDL de la Baia Mare, dar varianta nu este agreată şi de preşedintele PDL Vasile Blaga.

Reporter: Alin GOLBAN

Imagine: Călin FEDELEŞ

Articolul in Ziua de Cluj >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Marcel Ciolacu: Este o certitudine că vom continua plafonarea prețurilor la energie și gaze după 1 aprilie

HotNews acum o ora
Guvernul caută „formula optimă” de a continua sprijinirea populației prin prețuri plafonate la energie și gaze și după 1 aprilie, a declarat premierul Marcel Ciolacu la începutul ședinței de Guvern de vineri. „Este o certitudine că îi vom ajuta în c

Marcel Ciolacu: Săptămâna viitoare vom adopta toate documentele necesare organizării alegerilor pe 4 mai și 18 mai

HotNews acum o ora
Guvernul pregătește legislația necesară pentru organizarea alegerilor prezidențiale, aceasta fiind prioritatea Guvernului pentru următoarea ședință de guvern, a declarat premierul Marcel Ciolacu, la începtul ședinței de Guvern de vineri. Primul tur

Trump anunţă că pregăteşte o întâlnire cu Putin pentru ca să ”termine” cu Războiul din Ucraina, ”o adevărată risipă”

News.ro acum o ora
Preşedintele ales american Donald Trump anunţă că este pe cale să pregătească o întâlnire cu preşedintele rus Vladimir Putin pentru a ”termina” cu Războiul din Ucraina, relatează AFP. ”El vrea să ne întâlnim, iar noi suntem pe cale să organizăm asta

2024 a fost cel mai călduros an din istoria măsurătorilor meteorologice în România

Mediafax acum o ora
Anul 2024 este cel mai călduros an din istoria măsurătorilor meteorologice în România, potrivit Administraţiei Naţionale de Meteorologie. „Este o eră în care efectele schimbărilor climatice devin din ce în ce mai periculoase”, spune ministrul Mediul

Ciolacu: Guvernul trebuie să aprobe bugetul până cel târziu pe 31 ianuarie. Cer miniştrilor să includă şi propuneri de restructurare a tuturor posturilor nejustificate, atât în administraţia centrală, cât şi la nivelul companiilor de stat din subordine

News.ro acum o ora
Guvernul trebuie să aprobe bugetul până cel târziu pe 31 ianuarie, a anunţat vineri şeful Executivului, Marcel Ciolacu. care a cerut miniştrilor ”să includă neapărat şi propuneri de restructurare a tuturor posturilor nejustificate, atât în administr

Zeljko Kopic şi-a prelungit contractul cu Dinamo

News.ro acum o ora
FC Dinamo a anunţat, vineri, că tehnicianul Zeljko Kopic şi-a prelungit contractul. “Astăzi, antrenorul principal al clubului Dinamo 1948 Bucureşti a semnat prelungirea contractului până în vara lui 2028!”, a precizat gruparea bucureşteană. Sosit la

Care sunt domeniile vizate de controalele ITM în 2025?

Wall-Street.ro acum 19 minute
Care sunt domeniile vizate de controalele ITM? Specialiștii PWC spun că elementul de noutate din 2025 este zona întreprinderilor mici care au resurse limitate și unde riscurile nu sunt cunoscute sau nu sunt evaluate corect, iar protecția salariațilo

Prognoza meteo: Vreme mai caldă decât e normal, până aproape de jumătatea lunii februarie

HotNews acum o ora
Temperaturile vor fi mai ridicate decât normalul perioadei din calendar, în cea mai mare parte a ţării, până aproape de jumătatea lunii februarie, iar cantitățile de precipitații vor fi deficitare, estimează meteorologii, care au publicat vineri pro

Donald Trump își află vineri sentința în dosarul Stormy Daniels, cu 10 zile înainte de învestirea ca preşedinte

HotNews acum o ora
Pronunțarea în dosarul pentru plățile ilegale făcute fostei actrițe porno Stormy Daniels care îl vizează pe președintele ales Donald Trump va avea loc vineri, 10 ianuarie, cu zece zile înainte de întoarcerea sa la Casa Albă, după ce Curtea Supremă a

Video O mașină de poliție aflată în misiune s-a răsturnat după impactul cu un autovehicul, în Capitală. O polițistă a ajuns la spital

Adevarul acum 3 ore
O mașină de poliție aflată în misiune, cu semnalele luminoase și sonore pornite, s-a ciocnit cu un alt autoturism, în noaptea de joi spre vineri, în Capitală. În urma impactului, autospeciala s-a răsturnat.

Vremea

București
acum

vin.

6°/12°
sâm.

3°/6°
dum.

1°/4°
lun.

1°/4°
Iasi
acum

vin.

2°/10°
sâm.

1°/6°
dum.

-1°/5°
lun.

-2°/1°
Constanta
acum

12°
vin.

9°/13°
sâm.

3°/10°
dum.

3°/6°
lun.

1°/4°
Cluj-Napoca
acum

vin.

-0°/9°
sâm.

-2°/3°
dum.

-2°/2°
lun.

-3°/-0°
Timisoara
acum

vin.

2°/11°
sâm.

-0°/5°
dum.

-1°/2°
lun.

-2°/3°