Episodul a avut însă o tragică semnificaţie pentru Nicolae Ceauşescu. Era primul lider comunist al României care, de la instaurarea regimului, îşi instituţionaliza începutul „domniei” cu un eveniment care îi asigura o nedisimulată (sau o nu exagerat de mult simulată) simpatie publică.

Scena balconului este crucială în mai multe poveşti clasice de dragoste. Romeo şi Julieta, Cyrano de Bergerac...Tot o scenă a balconului a fost de primă relevanţă şi pentru povestea de dragoste româno-americană din anii 60-70, o dragoste de asemenea „interzisă” şi, pe alocuri, duplicitară. Scena este cea care, în contextul refuzului României de a participa la invadarea Cehoslovaciei şi, mai important, în contextul condamnării publice de către puterea de la Bucureşti a demersului URSS-ului/Tratatului de la Varşovia de a ocupa Praga asigură transferul public şi simbolic al relaţiei româno-americane, negociate pe parcursul anilor 60 sub Gheorghiu-Dej, lui Nicolae Ceauşescu. Contextul l-am povestit în postarea de săptămâna trecută. După episodul respectiv, lui Ceauşescu i se întâmplă „lucruri bune” în relaţia cu Occidentul şi nu numai: vizita lui Nixon, vizita lui în Statele Unite, vizita în Anglia etc. Marele miting de sub balconul CC-ului are loc tocmai în zilele în care diplomaţia americană punea presiune la ONU pe sovietici (povestea reacţiilor internaţionale la întregul eveniment, spusă de academicianul şi diplomatul Mircea Maliţa, o găsiţi aici). S-a discutat mult despre sinceritatea suportului popular pentru acest miting, în condiţiile în care mobilizarea „maselor largi populare” la evenimentele organizate de puterea de la Bucureşti se făcea după reţeta cunoscută în mai toate regimurile totalitare. Pe de altă parte, dincolo de construcţia organizaţională a evenimentului, inclusiv occidentalii apreciau că suportul populaţiei pentru poziţia fermă a trio-ului Ceauşescu-Maurer-Bodn