În linia gândirii antice, care pune iubirea şi muzica alături de poezie, Goethe a fost însoţit toată viaţa, pe lângă talentele de muzician, artist plastic, naturalist sau filozof, şi de inspiraţia unui „perpetuu îndrăgostit”. Despre femeile din viaţa sa s-au scris tomuri întregi, de la iubirea nefericită a tânărului de 24 de ani pentru Charlotte Buff (care a dat naştere Suferinţelor tânărului Werther), la iubirea condamnată la renunţare pentru Ulrike von Levetzow. „Ocaziile” amorului i-au fost date de câteva personalităţi puternice, unele extrem de cultivate şi creatoare, altele, fete simple, dar inspiratoare ca florile de pădure. Pentru Friederike Brion (fiica preotului din Sesenheim, localitate aflată în apropiere de Strassbourg, unde Goethe studia dreptul) a scris Cântecele de la Sesenheim, poeme considerate azi emblematice pentru Sturm und Drang. O nouă iubire, pentru Lili Schönemann, fiica unui bogat bancher, l-a făcut chiar să se logodească în 1775 – legătură care părea să fie de durată (lănţişorul de aur dăruit de Lili l-a făcut să se întoarcă mai devreme dintr-o călătorie în Elveţia); dar până la urmă, perspectiva vieţii într-un mediu tern l-a făcut din nou să renunţe. În aceeaşi perioadă, acceptând invitaţia ducelui Karl August, care preluase conducerea ducatului Weimar, o cunoaşte la curte pe Charlotte von Stein, o doamnă căsătorită, cu câţiva ani mai în vârstă şi mamă a trei copii, care i-a inspirat sentimente mai degrabă formatoare. Iubirea pentru Charlotte von Stein (în care unii cercetători văd astăzi o acoperire pentru ducesa Anna Amalia1, mama lui Karl August) era condamnată să rămână platonică. Intensitatea pasiunii, vădită în numeroase poeme, între care De ce ne-ai dat adâncile priviri... l-a făcut până la urmă pe poet să caute o evadare prin călătoria în Italia (unde, în ciuda unei iubiri „locale” pentru o tânără italiancă pe care a numit-o ulterio