Prefectul de Alba, Gheorghe Feneşer, cere Guvernului reprezentarea românilor din Ardeal pe stema României, susţinând că pe aceasta apar, pentru Transilvania, doar simboluri ale secuilor, maghiarilor şi saşilor.
Prefectul de Alba, Gheorghe Feneşer, a înaintat Guvernului o adresă prin care solicită ca românii din Ardeal să fie reprezentaţi pe stema ţării.
Feneşer a declarat, miercuri, corespondentului MEDIAFAX, că a fost sesizat că românii din Ardeal nu sunt reprezentaţi pe stema României, motiv pentru care le-a atras atenţia premierului Victor Ponta şi vicepremierului Liviu Dragnea asupra "oportunităţii şi necesităţii remedierii acestei regretabile şi grave erori".
"În careul 4 al stemei României, Transilvania este reprezentată de simbolul secuilor, respectiv soarele şi luna, cel al maghiarilor, respectiv pasărea turul, iar la rândul lor saşii sunt reprezentaţi prin cele şapte cetăţi. Românii din Ardeal lipsesc cu desăvârşire de pe stemă, fapt care mi-a fost sesizat de diverse organizaţii cultural patriotice şi filiala Alba a Partidului Conservator", a afirmat Feneşer.
Acesta a adăugat că a cerut reprezentanţilor Guvernului să facă demersurile necesare pentru includerea românilor din Transilvania pe o nouă stemă a României.
Stema României a fost adoptată de Parlament în septembrie 1992. Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »