Una dintre temele de discurs cel mai des întâlnite în ultima perioadă la actuala Putere este creşterea gradului de absorbţie al fondurilor europene. Premierul Ponta nu pregetă să se laude, de fiecare dată când vede un microfon în faţa ochilor, cum a adus absorbţia fondurilor europene la 21%.

Toate bune şi frumoase, numai că USL nu a avut absolut niciun fel de merit pentru această evoluţie pozitivă, care, oricum, nu e atât de spectaculoasă. Ba din contră: aşa cum arătam şi într-un articol din trecut, Guvernul este principalul obstacol în calea unei mai bune accesări a banilor comunitari.

Pentru a se înţelege mai bine argumentaţia mea, vreau să punctez că există cam trei faze distincte în procesul de absorbţie: 1. realizarea proiectului şi depunerea sa; 2. evaluarea proiectului şi semnarea contractului de finanţare; 3. implementarea proiectului şi decontarea lucrărilor făcute. În cazul României, ţară care a intrat în Uniunea Europeană abia în 2007 (când a început şi exerciţiul bugetar al UE), a mai existat o fază prealabilă, şi anume înfiinţarea instituţiilor care să se ocupe de aceste fonduri europene (autorităţile de management).

Situaţia reală asupra felului în care s-au derulat lucrurile este următoare:

Din 2007 până în 2009 nu s-a făcut absolut nimic. Când am ajuns eu în primul Guvern Boc, nici măcar nu existau toate autorităţile de management înfiinţate. Şi dacă aveai proiecte, bani de cofinanţare şi ştiai exact ce vrei, nu puteai face nimic.

Autorităţile de management au fost apoi înfiinţate de o manieră cam grăbită şi smucită. Pe de o parte, pentru că eram într-o întârziere îngrozitoare şi trebuia să intrăm într-un ritm care să ne permită să atragem acei bani. Pe de altă parte, pentru că negocierea pe fondurile alocate României s-a făcut prost în mandatul Guvernului Tăriceanu. Procedurile erau extrem de greoaie. Abia de prin 2010 p