Cei ce doresc să înveţe să cânte la un instrument, să picteze ori să urmeze cursurile de canto de la Şcoala Populară de Artă din Zalău vor trebui să achite, din toamnă, taxe mai mari.
Dacă până anul acesta taxa de şcolarizare era de 450 de lei pentru fiecare an de studiu, din această toamnă, suma ar urma să fie majorată la 500 de lei. Majorarea trebuie, însă, mai întâi aprobată de consilierii judeţeni, care se vor reuni luni, 26 august, în şedinţă. Taxa de înscriere la examenul pentru admiterea la Şcoala Populară de Artă rămâne 20 de lei, iar cea de eliberare a diplomei de absolvire a cursurilor - la 30 de lei.
Înscrierea la admiterea în anul I au loc în această perioadă şi se încheie în 1 septembrie. Sund diponibile specializările pian, vioară, acordeon, chitară, clarinet, saxofon, taragot, orgă electronică, pictură şi canto clasic, popular. Se pot înscrie la aceste cursuri elevi ai şcolii generale sau superioare acesteia, indiferent de profesie sau loc de muncă. În zilele de 10 şi 11 septembrie, candidaţii vor susţine testele de aptitudini.