Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Manasse şi Alcenat sînt out pentru meciul cu Swansea!

Publicat in Gazeta Sporturilor, miercuri 21 august 2013 ·

Contra nu se va putea baza pe Manasse şi Alcenat, în vreme ce Benga şi Priso sînt OK şi pot evolua cu Swansea.

Pe lîngă adversarul de calibru pe care-l va întîlni joi, echipa de Premier League Swansea, Cosmin Contra îşi făcea griji şi din cauza accidentărilor.

Bilanţul după remiza cu Ceahlăul, 1-1, era descurajant: Manasse Enza-Yamissi, Njongo Priso şi Alcenat au suferit accidentări: primii doi au entorse, unul la genunchi şi al doilea la gleznă, iar Alcenat iese din calculele lui "Guriţă" pentru o perioadă mai lungă. Înlocuitorul lui Manasse, Alexandru Benga, a acuzat şi el dureri la picior la finalul partidei!

Dacă după meciul de campionat, "Guriţă" era sigur că nu se va putea baza pe Priso şi Manasse şi avea dubii în privinţa lui Benga pentru meciul de pe Liberty Stadium, analizele amănunţite l-au mai liniştit: Priso şi Benga au fost recuperaţi de către staff-ul medical şi vor putea evolua, iar fundaşul francez născut în Republica Centrafricană va absenta cîteva săptămîni, la fel ca şi Alcenat.

De asemenea, atacantul Ferebory Dore şi-a rezolvat problemele cu viza şi poate evolua în meciul de mîine.

"Manasse va face un examen RMN, dar nu se pune în discuţie ca recuperarea să fie mai rapidă de cîteva săptămîni. Entorsa la genunchi e destul de serioasă" (Claudiu Stamatescu, medic Petrolul)

Contra nu se va putea baza pe Manasse şi Alcenat, în vreme ce Benga şi Priso sînt OK şi pot evolua cu Swansea.

Pe lîngă adversarul de calibru pe care-l va întîlni joi, echipa de Premier League Swansea, Cosmin Contra îşi făcea griji şi din cauza accidentărilor.

Bilanţul după remiza cu Ceahlăul, 1-1, era descurajant: Manasse Enza-Yamissi, Njongo Priso şi Alcenat au suferit accidentări: primii doi au entorse, unul la genunchi şi al doilea la gleznă, iar Alcenat iese din calculele lui "Guriţă" pentru o perioadă mai lungă. Înlocuitorul lui Ma

Articolul in Gazeta Sporturilor >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Antrenorul își condamnă jucătorii, după CFR Cluj - Unirea Slobozia: „Am făcut două cadouri”

Gazeta Sporturilor acum o ora
Jean Vlădoiu, antrenorul secund de la Unirea Slobozia, a tras concluziile, după ce , scor 1-2, în prima etapă din Superliga. - Christ Afalna, atacant Slobozia

Taxe vamale: Meloni avertizează cu privire la un „război comercial în Occident”

News.ro acum 3 ore
Prim-ministrul italian Giorgia Meloni a avertizat duminică asupra perspectivei unui „război comercial în Occident”, la o zi după anunţurile lui Donald Trump privind impunerea unor taxe vamale de 30% asupra produselor din Uniunea Europeană (UE), rela

Oficial Elena-Simina Tănăsescu a fost aleasă în funcția de președinte al Curții Constituționale

Ziua Constanta acum 11 ore
În ziua de duminică, 13 iulie 2025, ora 09,00, la Palatul Cotroceni, în fața Președintelui României și a conducerii celor două Camere ale Parlamentului, precum și în prezența prim-ministrului, a avut loc ceremonia de depunere a jurământului de înves

Emisiunile zilei luni, 14 iulie 2025

Ziarul Financiar acum 3 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

UPDATE. Știri Constanța VIDEO. UPDATE. Minor de 14 ani dispărut în apele Dunării lângă Hârșova. A fost declarat decedat

Ziua Constanta acum 7 ore
Astăzi, 13 iulie 2025, pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Dobrogea au fost sesizați, prin apel la numărul 112, despre un copil care a dispărut în Dunăre. Potrivit ISU, minorul în vârstă de aproximativ 14 ani a disp

VIDEO Un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit lângă Londra

HotNews acum 4 ore
O aeronavă de mici dimensiuni s-a prăbușit la Aeroportul Southend din Londra, pe coasta de sud-est a Angliei, conform anunțului făcut duminică de poliție, relatează Reuters. „Rămânem la locul unui incident grav pe Aeroportul Southend”, a declarat po

Comisia Europeană va prelungi suspendarea contramăsurilor tarifare împotriva SUA

Ziua Constanta acum 7 ore
Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat că Bruxelles-ul va prelungi suspendarea contramăsurilor la tarifele americane pentru oțel și aluminiu, în timp ce UE caută un acord pentru a evita o taxă de 30% pe toate produsele sale,

Marius Tucă Show începe luni, 14 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: Victor Ponta

Gandul acum 3 ore
Invitatul zilei este Victor Ponta, fost premier al României. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Un raport al Senatului SUA arată că tentativa de asasinare a lui Trump a avut loc după o mai multe greşeli ale Serviciului Secret

G4Media acum 4 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Un raport al Senatului SUA publicat duminică arată că o „cascadă” de greşeli a permis unui atacator să tragă asupra lui Donald Trump în timpul unui miting electoral anul trecut şi critică politica di

Scandări revoltătoare la „Beach, Please”. Un grup de tineri, către Selly: „Ceaușescu, Ceaușescu!”. Reacția Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului

HotNews acum 11 ore
Imagini cu momentul în care mai mulți tineri aflați la festivalul „Beach, Please” scandează „Ceaușescu, Ceaușescu!” către Andrei Șelaru (Selly), unul dintre inițiatorii evenimentului muzical, au fost publicate, sâmbătă, de Institutul de Investigare

Vremea

București
acum

25°
lun.

19°/37°
mar.

23°/37°
mie.

21°/35°
joi

21°/34°
Iasi
acum

21°
lun.

19°/36°
mar.

18°/33°
mie.

18°/31°
joi

18°/31°
Constanta
acum

21°
lun.

21°/34°
mar.

23°/29°
mie.

23°/28°
joi

22°/27°
Cluj-Napoca
acum

19°
lun.

16°/30°
mar.

19°/31°
mie.

18°/29°
joi

15°/25°
Timisoara
acum

19°
lun.

19°/36°
mar.

21°/34°
mie.

20°/34°
joi

16°/30°