Cu ani în urmă, primul lucru care atrăgea atenţia oricărui călător ce poposea prin Brăila era curăţenia. Auzeam deseori în jurul meu, admirativ, "Ce oraş curat aveţi!". La vremea aceea, însă, laudele de genul acesta nu mă încălzeau. Ştiam că în spatele acestei curăţenii, - spuneam eu, pe atunci, de faţadă - se afla, de fapt, unul dintre cei mai temuţi foşti nomenclaturişti, "Tataia", adică Anton Lungu. Fost prim secretar al judeţului, devenit primar după revoluţie, culmea, cu un scor zdrobitor, "Tataia" asta ştia, asta făcea: acţiuni de "curăţire, înfrumuseţare şi gospodărire a locuinţelor, blocurilor, a instituţiilor şi unităţilor unde îşi desfăşoară activitatea cetăţenii, a bulevardelor, parcurilor şi grădinilor, pentru a crea un ambient plăcut şi o primenire generală". Ajunsesem să urăsc cuvintele acestea, prezente permanent în comunicatele de presă emise de primărie în perioada celor trei mandate obţinute de "bunul gospodar". Îmi spuneam atunci că aş prefera un oraş murdar, dar viu, decât unul imaculat, dar mort din toate celelalte puncte de vedere. Românul are, însă, o vorbă: "Ai grijă ce-ţi doreşti!".
Anii au trecut, Anton Lungu a devenit deja o amintire. Şi tot o amintire au devenit şi străzile curate ale Brăilei. Acum mi-e silă dimineaţa să ies din casă. Praf, mucuri de ţigări, ambalaje, resturi de mâncare, crengi, frunze, sticle, excremente, câini comunitari. Mă îngrozesc când bate vântul, toată mizeria asta am senzaţia că ajunge pe mine. Nu ştiu unde sunt măturătorii, străzile colcăie de gunoaie, iar pe ei... rar îi vezi. Iar atunci când îi vezi, parcă numai în ciudă îşi fac treaba. Şi de-ar fi numai atât!
De ceva vreme, tabloul acesta sumbru e întregit şi de un miros cumplit, capabil să provoace scârbă şi celui mai tare stomac. Exact! Taman când ne bucuram mai tare că am scăpat de celebrul "parfum" emanat de crescătoria de porci
