Reţinut de către procurori pentru 24 de ore, Marinică Belei şi ceilalţi inculpaţi din dosar au scăpat de arest preventiv după ce omul de afaceri reşiţean a trecut printr-un momente extrem chiar în arestul IPJ Mureş.
Cu timpul, şi alte nume grele din dosar au intrat în atenţia presei, printre ei soţul fostei deputate Cristina Dobre şi fiul fostului deputat Traian Dobre. Cătălin Dobre, asociat şi administrator al SC Trado Motors SRL, a fost propus la arestare, la Tribunalul Mureş, la mijlocului lunii iulie, însă instanţa a decis atunci că ieşeanul, ca şi ceilalţi inculpaţi cercetaţi în dosat, pot fi cercetat în stare de libertate, în urma unui incident petrecut cu Marinică Belei.
Pe data de 12 iulie 2013 Marinică Belei a apărut în faţa Tribunalului Mureş după ce DIICOT - Serviciul Teritorial Mureş a propus arestarea preventivă a opt oameni de afaceri, printre care şi Marinică Belei. Acesta a fost apărat de avocatul reşiţean Hulber Ioan Silviu, ca avocat ales. Avocatul a prezentat Instanţei un extras de cont din care rezulta că s-a instituit măsura de proprire pe contrul SC Miruna Internaţional SRL pentru suma de 11 miliarde de lei vechi. Tot avocatul Hulber a depus şi un set de acte medicale din care reieşea că Marinică Belei „a suferit un infarct (şi este diabetic). În perioada cât a fost reţinut pentru 24 de ore a fost dus la spital datorită stării de sănătate în care se afla şi nu a fost anunţată familia de locul unde este!“ consemnează instanţa de judecată în motivarea sentinţei.
Cât priveşte prejudiciul cauzat Bugetului de Stat, avocatul Silviu Hulber cere să fie judecaţi în cosolidar şi angajaţii şi atrage atenţia că din cele 2-300 de firme anchetate sunt propuşi spre arestare doar opt oameni de afaceri. Potrivit aceluiaşi avocat Marinică Belei este administratorul unei societăţi comerciale cu 400 de angajaţi, recunoscând că acesta a încheiat în