Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Târgu Cărbuneşti, oraşul care a dat ţării un ”rege” şi un ”împărat”. ”Plângem după el, dar nu-l putem învia”

Publicat in Evenimentul Zilei, miercuri 21 august 2013 ·

Moartea subită a lui Florin Cioabă în Turcia scoate la luimnă povești neștiute despre locul de baştină al regelui ţiganilor din România. Stabilit la Sibiu, Cioabă nu a ascuns niciodată, dar nici nu s-a lăudat prea mult, cu faptul că este originar din Gorj. E din acelaşi loc în care a copilărit cu autointitulatul împărat Iulian, ambii având rude în Meteor.

1 /.

În zona actualei gări din Târgu Cărbuneşti, pe un teren viran, în urmă cu aproape şase decenii venea pe lume cel care a fost regele ţiganilor, Florin Cioabă. Părinţii săi să ocupau cu făcutul cazanelor pentru ţuică, deşi Ion Cioabă era şi el rege al etniei, chiar şi în acele vremuri. Ţiganii umblau în acea perioadă cu căruţele şi se mutau din loc în loc, neavând palate şi limuzine ca în prezent.

Florin Cioabă a fost născut într-un cort amplasat lângă o fântână care mai există şi în prezent. Tatăl lui a apucat în cei 10 ani în care a locuit aici să ridice o casă compusă din două camere, care, între timp, a lăsat locul unei clădiri cu etaj, pământul fiind cumpărat de Gore Pantilică, în prezent mediator la Primăria Târgu Cărbunești. Acesta a păstrat fântâna despre care a auzit că Cioabă Senior mai ascundea galbeni în acele vremuri de restrişte, galbeni pe care însă actualul proprietar nu i-a descoperit niciodată.

”Atunci aveau corturi, acum au palate”

Puţină lume cunoaşte faptul că nu doar Florin Cioabă este din Târgu Cărbuneşti, ci şi autointitulatul împărat Iulian. Cei doi au venit pe lume în corturi situate la o distanţă de nici 100 de metri. De mici au plecat în lume cu familiile pentru a-şi împlini destinul ce le fusese hărăzit, iar acum locul în care s-au născut cei doi a devenit subiect de mândrie nu doar pentru localnicii care s-au stabilit aici, ci şi pentru primarul din Târgu Cărbuneşti.

„Regretatul Cioabă a făcut primele trei clase primare aici, la noi. Provene

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit la Gura Portiței. Două persoane au murit

HotNews acum 5 ore
Un avion de mici dimensiuni cu două persoane la bord s-a prăbuşit, duminică seară, în zona Gura Portiţei din Delta Dunării. Victimele nu au putut fi salvate, anunță Departamentul pentru Situații de Urgență. Accidentul aviatic a avut loc în jurul ore

Atenţionare de călătorie pentru românii care merg în vacanță în Italia. Cod roşu de incendii de vegetaţie pentru mai multe provincii din Sicilia

HotNews acum 4 ore
Ministerul Afacerilor Externe informează românii care se află, tranzitează sau vor să călătorească în regiunea Sicilia din Italia că autoritățile au emis un buletin de alertă care vizează pericolul de producere a incendiilor de vegetaţie luni, 21 iu

Două persoane, căzute într-o prăpastie pe Defileul Jiului! Pompierii, chemați în ajutor

Ziua Constanta acum 4 ore
Intervenție de urgență în această seară pentru salvarea a două persoane căzute într-o prăpastie pe Defileul Jiului. Potrivit IGSU, în urma unui apel la 112, care anunța faptul că o persoană a căzut într-o prăpastie, pe Defileul Jiului, salvatorii s-

Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open

Ziua Constanta acum 6 ore
Jucătoarea română de tenis Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open (WTA 250), dotat cu premii totale de 239.212 euro, duminică, după ce a învins-o în finală pe elvețianca Jil Teichmann, cu 6-0, 7-5. Irina Begu (34 ani, 110 WTA), cap de ser

Accident grav cu mai multe motociclete pe Transalpina. Traficul este oprit, intervin elicoptere SMURD

HotNews acum 8 ore
Trei motociclete au fost implicate, duminică, într-un accident rutier produs pe Transalpina. În urma accidentului, traficul rutier a fost blocat, fiind alertate două elicoptere SMURD pentru preluarea victimelor, anunță ISU Alba și Centrul Infotrafic

Zeci de magistrați, unii pensionari, plătesc chirie între 60 și 197 de lei în locuințe din centrul Capitalei puse la dispoziție de Ministerul Justiției

HotNews acum 7 ore
81 de persoane – foști sau actuali magistrați, avocați sau notari – stau în locuințe de serviciu ale Ministerului de Justiție. Printre ei, foști șefi ai instanței supreme. Chiriașii plătesc între 60 și 197 de lei. 36 dintre ei sunt pensionari „speci

Programul Rabla va fi lansat cel târziu la 1 septembrie, spune ministra Mediului / Va fi micșorată valoarea voucherelor pentru mașini electrice

HotNews acum 2 ore
Reluarea programului Rabla pentru persoane fizice, suspendat în prezent, „nu ar trebui să întârzie mai mult de 1 septembrie”, a declarat, duminică seară, la TVR, ministra Mediului, Diana Buzoianu. Buzoianu anunțase în această săptămână că programul

Bărbat arestat preventiv, după ce şi-a agresat cu un cuţit soţia în tren, de față cu călătorii, în Mureș

HotNews acum 6 ore
Bărbatul a fost prins de polițiști după ce unul dintre călători a sunat la 112, iar în următoarea gară poliţiştii au urcat în vagon, preluând atât victima, cât şi agresorul. Ulterior, acesta a fost arestat pentru 30 de zile. Incidentul a avut loc pe

SuperLiga: Rapid și CFR Cluj, remiză spectaculoasă în Giulești

HotNews acum 2 ore
Rapid București și CFR Cluj au terminat la egalitate, scor 1-1, meciul disputat duminică, pe stadionul din Giulești, în etapa a doua din SuperLiga. Rapid București – CFR Cluj 1-1 Echipa antrenată de Dan Petrescu a deschis scorul în miinutul 25, când

Vizita lui Nicușor Dan în SUA. Diaconescu: „Există o invitație oficială din partea lui Trump”

HotNews acum 5 ore
Cristian Diaconescu, consilier prezidențial pe securitate națională și șef al Cancelariei președintelui, a afirmat, la Digi24, că Donald Trump a transmis o invitație oficială pentru Nicușor Dan să facă o vizită în Statele Unite. Deocamdată, data viz

Vremea

București
acum

22°
lun.

20°/37°
mar.

25°/41°
mie.

23°/37°
joi

22°/39°
Iasi
acum

20°
lun.

19°/33°
mar.

20°/38°
mie.

18°/33°
joi

21°/34°
Constanta
acum

21°
lun.

21°/35°
mar.

24°/30°
mie.

23°/27°
joi

23°/28°
Cluj-Napoca
acum

19°
lun.

18°/32°
mar.

20°/32°
mie.

18°/31°
joi

18°/33°
Timisoara
acum

22°
lun.

19°/39°
mar.

20°/33°
mie.

20°/36°
joi

24°/38°