Chiar şi după 11 ani de documentare a Afacerii Roşia Montană mi-e imposibil să spun că „le-am văzut pe toate”. Că nu mă mai poate surprinde ceva. Ei bine, ieri, am avut parte de un nou exemplu. Cu ocazia vizitei la Roşia Montană a Comisiei permanente comună a Senatului şi Camerei Deputaţilor pentru relaţia cu UNESCO. De la un capăt la altul (începând cu anunţul şi terminând cu ceea ce presa – în cea mai mare parte a ei – a transmis), totul s-a dovedit o mascaradă. O uriaşă cacealma.

O scurtă aducere aminte. Cum suna textul invitaţiei: „membrii comisiei vor avea întâlniri cu reprezentanţii autorităţilor, cu societatea civilă şi cu cei ai mass-media pentru a constata la faţa locului care este situaţia patrimoniului cultural de la Roşia Montană, luând în considerare fapul că au existat iniţiative pentru includerea sitului Roşia Montană pe lista tentativă UNESCO” (detalii aici). În ciuda anunţului Comisiei Demolatorilor (fostă UNESCO), membrii acesteia au refuzat să se întâlnească cu reprezentanţii localnicilor care se opun proiectului minier şi cu organizaţiile profesionale din domeniul patrimoniului.

Mai întâi, trebuie spus că dintre organizaţiile din domeniu a fost invitată doar Asociaţia Heritage, care a declinat-o în condiţiile în care nu sunt invitaţi şi reprezentanţi ai Academiei Române, ICOMOS, ARA, Pro Patrimonio, Ordinul Arhitecţilor, Uniunea Arhitecţilor, Ad Astra. „Societatea civilă” a fost reprezentată de ONG-urile finanţate de RMGC la Roşia Montană şi de specialiştii din GIMPCRM (organism auto-intitulat independent, dar ale cărui activităţi sunt finanţate tot de RMGC). Opoziţia locală i-a aşteptat în zadar pe membrii comisiei la sediul Alburnus Maior, dar aceştia au refuzat, pretinzând ca aceştia să se prezinte la întâlnirea organizată într-un sediu aflat în administrarea RMGC. O pretenţie absurdă, în condiţiile în care, acest sediu era păzit