De obicei, în Tulcea, la mijlocul lui august se întind tarabele, sfârâie micii, spumegă berea. Se cheamă când “Festivalul Dunării de Jos”, când “Zilele Orașului”. Pe lângă mici și bere se mai întind câteva tarabe de meșteșugari. Nu cadrează cu berea și cu micii, dar sunt partea care dă bine, căci nu vezi chinezării, ci chiar lucruri făcute de mânuțele oamenilor.
Tot în Tulcea există, dacă nu mă înșel, cam două librării. De fapt, una singură căreia îi putem spune librărie, cea de-a doua sau celelalte care se pretind librării sunt, de fapt, magazine de jucării printre care se mai strecoară, cu greu, și câteva cărți. Deh, copiii sunt copii, nu trebuie să-i chinuim cu cititul, mai ales dacă sunt clienți buni pentru toate prostiile importate ieftin și vândute scump.
Într-un astfel de oraș, mai ales în zile ca acestea, când oamenii sunt atrași spre grătare, nu spre cultură, să faci un târg de carte pare un demers sinucigaș. Parcă-i și vezi pe oameni trecând pe lângă cărți, uitându-se ca la niște curiozități, numărând banii strânși tot anul pentru plimbarea rituală pe faleza fumegândă și decizând că banii de bere sunt mai importanți decât cei de carte.
Și totuși, există sinucigași din ăștia care nu iau în considerație râsetele superiaore ale scepticilor. Unul dintre sinucigași e Suzan Mehmet, care a fost, anul acesta, directoarea primei ediții a Festivalului de C’arte Danubius. Alți sinucigași au fost Dan Mircea Cipariu și Ioan Cristescu, fondatori ai festivalului alături de primarul localității. Dacă ar fi fost doar cărțile expuse în buricul târgului (mii de cărți) și tot ar fi fost ceva. Dacă ar fi fost doar vânzările de carte, care au bătut orice așteptare, și tot ar fi fost ceva. Dar n-a fost doar atât. Pentru că de aia e festival de carte și arte.
În casa Avrameide, o frumoasă casă de patrimoniu, renovată recent (că, na, a făcut și PDL-ul
