Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Silaghi, după ce a intrat în vizorul DNA: „Am avut martori la întâlnirea cu Nelu Iordache. E răzbunare politică“

Publicat in Adevarul, joi 22 august 2013 ·

Deputatul PNL Ovidiu Silaghi a vorbit, miercuri seara, despre solicitarea DNA privind începerea urmăririi penale împotriva sa, care în opinia liberalului este o „răzbunare politică“.

Silaghi s-a disculpat, afirmând că a avut doi martori la toate întâlnirile cu fostul şef Romstrade, Nelu Iordache.

„Îi mulţumesc doamnei Boagiu. M-a învăţat ca, în momentul în care primeşti o companie străină, să ai martori. Toate întâlnirile mele cu Nelu Iordache şi nu numai au avut cel puţin doi martori.Eram în campania electorală de alegeri locale, îl vedeam pentru prima dată şi a zis că vrea să ne cunoaştem. I-am zis că am treabă, după care mi-am continuat traseul de campanie şi am avut senzaţia că ar putea să aibă pretenţii asupra anumitor plăţi care nu se justificau.“, a relatat liberalul prima întâlnire cu Iordache.

Ulterior, fostul şef de la Transporturi susţine că a primit o scrisoare de la Comisia Europeană, în care erau semnalate suspiciuni de fraudă care l-ar fi vizat pe Nelu Iordache.

„Din cauza tronsonului Nădlac-Arad s-au presuspendat fondurile europene. Traficul lucrărilor nu respecta ce era proiectat, erau mult în urmă şi s-a întâmplat cam cu toate contractele pe care Romstrade le-a avut cu CNADNR. Erau cinci contracte. Cel de la Nădlac-Arad valora o sută de milioane de euro, altă lucrare a fost câştigată prin licitaţie în 2011, o alta de 80 de milioane de lei atribuită în aprilie 2011, alt contract atribuit în 2011 şi un mic contract de întreţinere pe perioada de iarnă, câştigat în 2012.“, a explicat Ovidiu Silaghi, la Realitatea TV.

Rezilierea celor cinci contracte, potrivit liberalului, a avut un motiv clar: „nu respectau graficele“. Totuşi, Silaghi susţine că CNADNR a propus rezilierea, iar el, ca ministru, nu ar fi avut dreptul de a rezilia contractele.

Totodată, Silaghi susţine că declaraţiile făcute de Nelu Iordache nu pot fi pr

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

SuperLiga: Dinamo, doar remiză cu FC Botoșani. Un gol al „câinilor” a fost anulat

HotNews acum 7 ore
Dinamo Bucureești și FC Botoșani au terminat la egalitate, scor 0-0, meciul disputat luni, pe stadionul „Arcul de Triumf”, în etapa a doua din SuperLiga. Dinamo – FC Botoșani 0-0 Toate ocaziile din prima repriză le-au aparținut „câiniilor”: Musi (‘5

Emisiunile zilei marţi, 22 iulie 2025

Ziarul Financiar acum 6 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Nicușor Dan, despre interferențele Rusiei: „NATO, UE şi Marea Britanie confirmă. Statul român trebuie să vină cu noi probe”

HotNews acum 12 ore
Președintele Nicușor Dan a transmis luni un mesaj în care afirmă că NATO, Uniunea Europeană și guvernul britanic au confirmat, prin declarații oficiale, că Rusia a desfășurat acțiuni de dezinformare și manipulare, precum și agresiuni ciberbetice în

Video A murit actorul Malcolm-Jamal Warner, Theo din „The Cosby Show”. S-a înecat în timp ce se afla în vacanță în Costa Rica

Adevarul acum 6 ore
Malcolm-Jamal Warner, actorul cunoscut mai ales pentru rolul Theo Huxtable din serialul The Cosby Show, a murit. Warner, care avea 54 de ani, s-a înecat duminică, în timp ce se afla în vacanță în Costa Rica.

Percheziții pe scară largă în rândul agenției anticorupție din Ucraina. SBU vânează „cârtițe” ale Rusiei

HotNews acum 6 ore
Serviciile de securitate ucrainene au arestat luni mai mulți oficiali din principala agenție anticorupție a țării și au efectuat zeci de percheziții, într-o acțiune pe care instituția vizată o consideră exagerată și care, potrivit acesteia, i-a bloc

Ilie Bolojan: „Cât timp voi fi premierul României, voi căuta nu să creez FALII în COALIȚIE”

Gandul acum 8 ore
Premierul Ilie Bolojan este ferm convins că actuala Colaliție nu este una de conjunctură și va trece testul politic, inclusiv pe pachetul doi posibil asumat. Pe timpul mandatului său, Premierul promite să nu creeze noi falii între PNL și PSD, în spe

Datoria publică a României a depăşit pragul psihologic de 1.000 de miliarde de lei

Ziarul Financiar acum 6 ore
♦ În doar primele patru luni din an, datoria publică a depăşit pragul psihologic de 1.000 mld. lei. Datoria publică a sărit, în aprilie, de 1.000 mld. lei, potrivit datelor Finanţelor publicate ieri. Nu este de mirare. Deficitul bugetar, care a atin

CNAIR impune restricții de tonaj în șase județe din cauza caniculei

HotNews acum 13 ore
Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) anunță că, marți, 22 iulie, vor fi instituite restricții de circulație pentru autovehiculele cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone, între orele 12:00 și 20:00, în j

Programul SGR-RetuRO se va extinde. Ministrul Mediului a anunțat noile ambalaje care vor intra pe listă

Adevarul acum 6 ore
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a anunțat că analizează extinderea Sistemului de Garanție-Returnare (SGR) și la alte tipuri de ambalaje, precum borcanele sau cartoanele de lapte.

Ilie Bolojan spune că doar 35% dintre proiectele programului Anghel Saligny ar urma să continue: „Am cheltuit mai mult decât ne-am angajat”

Adevarul acum 9 ore
Premierul Ilie Bolojan a explicat că doar 35% dintre proiectele pe Anghel Saligny ar urma să continue în acest an. Autoritățile și constructorii au fost anunțați să-și pună lucrările în siguranță.

Vremea

București
acum

21°
mar.

21°/40°
mie.

24°/37°
joi

21°/39°
vin.

23°/41°
Iasi
acum

21°
mar.

21°/37°
mie.

18°/33°
joi

20°/36°
vin.

20°/38°
Constanta
acum

21°
mar.

21°/37°
mie.

23°/27°
joi

24°/28°
vin.

22°/29°
Cluj-Napoca
acum

19°
mar.

19°/31°
mie.

18°/31°
joi

19°/33°
vin.

18°/34°
Timisoara
acum

22°
mar.

21°/33°
mie.

21°/35°
joi

22°/39°
vin.

22°/39°