Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Niciun jucător dintre cei în teste nu va veni la prima echipă a lui ACS Poli

Publicat in Press Alert, miercuri 21 august 2013 ·

Vali Velcea a vorbit despre situaţia jucătorilor care mai sunt în teste la antrenamentele primei echipe. Velcea a spus că niciunul dintre tinerii testaţi nu va fi la prima echipă, iar cei care vor semna vor fi, cel mai probabil, împrumutaţi la alte formaţii.

La antrenamentele echipei mai sunt prezenţi Julien Dragomir, atacant de 19 ani din SUA, dar cu origini româneşti, mijlocaşul stânga Roberto Dumitru format la Motru, dar ultima dată la Pandurii Târgu-Jiu şi mijlocaşul central Daniel Ragoveanu de 18 ani, tot de la Motru. Julien Dragomir vrea să dea probe la o echipă în Italia şi Velcea spune că îl va lăsa să plece, iar ceilalţi doi sunt încă testaţi. De asemenea, portarul Florin Rusu de la Centrul de Copii şi Juniori se pregăteşte cu prima echipă cât Nuno Claro stă pe tuşă, iar staff-ul tehnic îi mai monitorizează pe Livan şi Rus, fotbalişti de la LPS Banatul. Indiferent de câţi dintre aceşti fotbalişti tineri vor semna cu prima echipa, niciunul nu va juca deocamdată în prima ligă. „Deocamdată sunt departe de prima echipă şi de a face pasul. Cei care vor avea posibilitatea vor juca la juniori, iar ceilalţi vor fi jucătorii noştri şi îi vom da împrumut”, a spus Velcea. Din nou, tehnicianul bănăţenilor s-a plâns că nu există p echipa a doua care să joace în Liga a III-a, cum ar fi dorit el, ci doar în Liga a V-a. „Clubul avea nevoie de o echipă a doua în liga a treia. Liga a V-a nu este o competiţie care să facă vreun beneficiu tinerilor fotbalişti”, a mai adăugat antrenorul lui ACS Poli. ACS Poli II a jucat campionatul trecut în Liga a VI-a, şi a promovat în eşalonul superior

Vali Velcea a vorbit despre situaţia jucătorilor care mai sunt în teste la antrenamentele primei echipe. Velcea a spus că niciunul dintre tinerii testaţi nu va fi la prima echipă, iar cei care vor semna vor fi, cel mai probabil, împrumutaţi la alte formaţii.

La

Articolul in Press Alert >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cine și-a depus candidatura la BEC în ultima zi, fără semnături

Libertatea acum 8 ore
Remus Pricopie, rectorul SNSPA, a anunțat sâmbătă seară, 15 martie, că și-a depus candidatura la alegerile prezidenţiale chiar dacă dosarul său nu are liste de semnături, iar acest lucru va atrage automat invalidarea din partea BEC.

CCR: Au fost înregistrate contestaţii privind deciziile de înregistrare a candidaturilor lui George Simion şi Victor Ponta/ Acestea vor fi soluţionate duminică

News.ro acum 10 ore
Curtea Constituţională a României (CCR) a anunţat că au fost înregistrate, sâmbătă, două contestaţii privind deciziile Biroului Electoral Central de înregistrare a candidaturilor la alegerile prezidenţiale ale lui George Simion şi Victor Ponta. Aces

Miting EuRo Manifest în Piaţa Victoriei pentru susținerea apartenenţei la UE. Fanii lui Călin Georgescu, identificați de jandarmi

Libertatea acum 11 ore
Peste 1.000 de oameni au fost prezenți sâmbătă, 15 martie, la mitingul „EuRo Manifest” din Piaţa Victoriei din Bucureşti. În zonă au fost găsiți și susţinători ai lui Călin Georgescu, iar jandarmii au făcut apel la oameni să nu răspundă provocărilor.

Papa Francisc se simte mai bine. Va rămâne totuși în spital, deși este internat de peste o lună

HotNews acum 7 ore
Papa Francisc, care este internat la Roma de peste o lună din cauza unei duble pneumonii, trebuie să rămână în spital pentru a-şi continua tratamentul, deşi starea sa de sănătate s-a ameliorat treptat, a anunţat Vaticanul sâmbătă seara, potrivit AFP

UPDATE - Mesaj RO-Alert transmis în Bucureşti, după ce un băiat de 14 ani a plecat de acasă, vineri/ Adolescentul a fost găsit

News.ro acum 9 ore
Autorităţile din Bucureşti au transmis, sâmbătă după-amiază, un mesaj RO-Alert prin care solicită sprijinul populaţiei pentru găsirea unui adolescent de 14 ani care vineri a plecat de acasă. Băiatul a fost găsit.

Victor Ponta renunță la cetățenia sârbă: „Întotdeauna România va fi pe primul loc”

Adevarul acum 13 ore
Victor Ponta a anunțat oficial că renunță la cetățenia onorifică sârbă, pe care a primit-o în 2018 din partea Parlamentului și a președintelui Serbiei. Decizia vine în contextul candidaturii sale la alegerile prezidențiale din România, pe care spune

VIDEO Elena Lasconi: Avem un proiect de lege prin care putem să facem un pic de curățenie pe TikTok / Cei de la CNA ar trebui să fie și mai fermi. Există cel puțin două televiziuni unde oamenii își fac de cap

HotNews acum 7 ore
Elena Lasconi, liderul și candidata USR la alegerile prezidențiale, a declarat sâmbătă pe B1 TV că partidul său a elaborat un proiect lege pentru moderarea conținutului de pe platforma TikTok, astfel încât „fake news-ul să fie dat jos în maximum 15

Trump spune că este în curs o acţiune militară „decisivă” împotriva rebelilor Houthi

News.ro acum 7 ore
Preşedintele american Donald Trump a declarat că a ordonat o acţiune militară „decisivă” împotriva rebelilor houthi din Yemen, declanşând o nouă ofensivă împotriva grupului susţinut de Iran, care a vizat căile maritime din Marea Roşie, relatează CNN

După ce a fost respinsă de BEC, Diana Șoșoacă anunță că i-a scris lui Donald Trump. „Alegerile au fost deja fraudate”

HotNews acum 13 ore
Lidera S.O.S. România, eurodeputatul Diana Șoșoacă, a declarat sâmbătă că i-a cerut președintelui american Donald Trump să nu recunoască alegerile prezidențiale din România, deoarece „sistemul democratic a fost distrus” în urma respingerii candidatu

Incendiu într-o cameră aflată la etajul 6 al unui cămin studenţesc din Cluj-Napoca/ Aproximativ 200 de persoane au ieşit din clădire

News.ro acum 13 ore
Un incendiu a izbucnit, sâmbătă după-amiază, într-o cameră aflată la etajul 6 al unui cămin studenţesc din Cluj-Napoca, pompierii intervenind cu trei autospeciale şi reuşind să stingă focul. Aproximativ 200 de persoane au ieşit din clădire, fără a a

Vremea

București
acum

dum.

9°/18°
lun.

4°/11°
mar.

1°/6°
mie.

1°/8°
Iasi
acum

dum.

4°/11°
lun.

1°/8°
mar.

-2°/5°
mie.

1°/9°
Constanta
acum

dum.

8°/16°
lun.

4°/10°
mar.

1°/5°
mie.

1°/7°
Cluj-Napoca
acum

dum.

5°/10°
lun.

-1°/6°
mar.

-3°/2°
mie.

-2°/6°
Timisoara
acum

dum.

6°/11°
lun.

1°/8°
mar.

-1°/6°
mie.

-0°/8°