Mesajul a fost trimis. Multumesc!

TeraPSI Murgeni în recital – al treilea an de existentã (foto)

Publicat in Vremea Noua, miercuri 21 august 2013 ·

Ansamblul vocal-instrumental TeraPSI, constituit din pacienti cu afectiuni psihice internati în Spitalul de Psihiatrie Murgeni, ajuns la al treilea an de existentã, le-a oferit crestinilor din satul Tupilati (com. Gãgesti) si celor din satul Sãrãteni (suburbie a orasului Murgeni) câte un recital dedicat Fecioarei Maria, cu ocazia sãrbãtorii religioase care s-a încheiat sãptãmâna trecutã.

Bisericile celor douã localitãti s-au transformat pentru o jumãtate de orã, dupã liturghie, într-o adevãratã salã de concerte unde crestinii prezenti au avut ocazia sã asculte melodii cunoscute din repertoriul de pricesne închinat Sfintei Fecioare, precum si din repertoriul românesc si international, adaptate sãrbãtorii vizate. Reprezentatia a cuprins astfel: “PreaSfânta Maicã si Fecioarã”, priceasna crestinã, “Tie, Maicã-ti cer”; priceasna crestinã “Tu mã ridici” (prelucrare dupã “You Raise Me Up” de Secret Garden); “Florile grâului” (prelucrare dupã “Florile grâului” de Tudor Gheorghe); Adormirea-ti PreaCuratã”, priceasnã crestinã; “Slavã Regina!” (prelucrare dupã “Hail Holly Queen”, imn marianic catolic); “Slavã tie, stea curatã” (prelucrare dupã “Oda bucuriei” de Ludwig van Beethoven) cu intro – Ave Maria (Prelude No.1 in C major de J.S. Bach). “Cunoscuta austeritate a bisericii ortodoxe a dispãrut dupã audierea celor din grupul TeraPSI, rãsplãtiti fiind cu aplauze generoase, multumiri sincere si invitatii cu alte ocazii din partea preotilor Pintilie Andrei si Țurcanu Dumitru, pãstorii celor douã comunitãti. Desi pânã la sãrbãtorile de iarnã grupul TeraPSI nu si-a mai propus sã participe la vreun eveniment, anumite sãrbãtori din anul viitor, 2014, sunt “amanetate” deja de unele comunitãti de crestini, care nu s-au bucurat pânã în prezent de prezenta acestor oameni minunati. Îmbinarea melodiilor clasice cu piese pline de energie si vigoare va constitui elementul de

Articolul in Vremea Noua >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Rusia a declarat joi stare de urgenţă federală din cauza scurgerii de petrol cauzate de două petroliere ruseşti în Marea Neagră

News.ro acum o ora
Rusia a declarat joi stare de urgenţă federală din cauza unei scurgeri de petrol cauzate de două petroliere ruseşti în Marea Neagră, a anunţat Ministerul pentru Situaţii de Urgenţă, transmite Reuters. Tancurile petroliere au fost lovite de o furtună

UPDATE-Cel puţin trei morţi şi patru răniţi în Norvegia, într-un accident de autobuz

News.ro acum 22 minute
Cel puţin trei persoane au murit, iar alte patru au fost rănite joi, într-un accident de autobuz la bordul căruia se aflau 58 de persoane, inclusiv străini din opt ţări, care şi-a terminat cursa într-un lac, în districtul Hadsel, pe coasta de nord-v

Surse: Avionul prăbușit în Kazahstan ar fi fost lovit de un sistem de apărare antiaeriană rusesc

Wall-Street.ro acum 3 ore
Avionul Azerbaidjan Airlines care s-a prăbuşit în data de 25 decembrie în Kazahstan a fost doborât de un sistem de apărare aeriană al Rusiei, au declarat pentru Reuters patru surse din Azerbaidjan aflate la curent cu ancheta, scrie Agerpres. Un avio

Simona Halep a anunțat că nu va participa la Auckland și Australian Open. „Este mai bine să amân startul sezonului“

Ziua Constanta acum 2 ore
Simona Halep a anunțat că, din pricina problemelor medicale, nu va putea participa la două turnee la care primise wild-card, Auckland (30 decembrie 2024 - 5 ianuarie 2025) și Australian Open (12 - 26 ianuarie 2025). Jucătoarea de tenis in Constanța

Tânăr de 19 ani din judeţul Sibiu, reţinut pentru conducerea unui vehicul fără a deţine permis / A fost prins de două ori în aceeaşi zi de către poliţişti, odată în judeţul Alba

News.ro acum 14 minute
Un tânăr de 19 ani din judeţul Sibiu a fost reţinut, joi, pentru 24 de ore, fiind acuzat că a condus maşina, deşi nu deţine permis. A fost prins de două ori în aceeaşi zi de către poliţişti, odată în judeţul Alba şi odată în judeţul Sibiu. ”La data

AUR a sesizat Consiliul Concurenţei cu privire la tranzacţia de vânzare a E.ON Energie România

Mediafax acum 3 ore
AUR solicită intervenţia urgentă a instituţiei, precum şi efectuarea unei investigaţii. Potrivit sesizării înaintate de AUR, tranzacţia ridică suspiciuni privind respectarea legislaţiei concurenţiale, precum şi implicaţii grave asupra securităţii ec

Un șofer din Argeș a intrat intenționat cu mașina în 6 pietoni. Ce au descoperit polițiștii

Ziare.com acum 2 ore
Un grav accident rutier a avut loc, în judeţul Argeş, în noaptea de miercuri spre joi, 26 decembrie. Un tânăr aflat sub influența alcoolului şi posibil și a substanțelor interzise, aflat la volanul unui maşini, a pierdut controlul asupra direcţiei d

Copil lovit de un autoturism condus de un bărbat de 81 de ani, pe o stradă din municipiul Bistriţa

News.ro acum 2 ore
Un copil în vârstă de 12 ani a ajuns la spital, joi, după ce a fost lovit de un autoturism condus de un bărbat de 81 de ani, pe o stradă din municipiul Bistriţa. Poliţia face cercetări pentru a stabili împrejurările în care a avut loc accidentul.

Atac sângeros la Nikopol. Cel puțin opt persoane au fost rănite

Adevarul acum 2 ore
Cel puţin opt persoane au fost rănite într-un atac rusesc asupra oraşului Nikopol din sudul Ucrainei, au raportat joi autoritățile.

Iordania spune că 18.000 de sirieni s-au întors în ţara lor după căderea lui Assad

G4Media acum 2 ore
Aproximativ 18.000 de sirieni au părăsit Iordania pentru a se întoarce în ţara lor de la căderea lui Bashar al-Assad pe 8 decembrie, au anunţat joi autorităţile iordaniene, conform agenției de știri AFP, citată de Agerpres. „Aproximativ 18.000 de si

Vremea

București
acum

joi

2°/5°
vin.

1°/3°
sâm.

2°/5°
dum.

3°/6°
Iasi
acum

joi

0°/3°
vin.

1°/2°
sâm.

2°/4°
dum.

2°/6°
Constanta
acum

joi

2°/7°
vin.

2°/4°
sâm.

2°/5°
dum.

3°/6°
Cluj-Napoca
acum

-0°
joi

-0°/4°
vin.

1°/5°
sâm.

1°/5°
dum.

1°/6°
Timisoara
acum

joi

1°/6°
vin.

0°/5°
sâm.

-0°/4°
dum.

0°/5°