IAŞI. În vederea pregătirii oraşului pentru începerea anului şcolar, Primăria Iaşi are în vedere în mod special, urgentarea finalizării lucrărilor de la pasajul Mihai Eminescu.
Primarul Gheorghe Nichita a dat asigurări în cursul acestei zile, că începând cu data de 5 septembrie, firma Martin Rose, compania care trebuie să pună în funcţiune linia de tramvai de la Fundaţie, s-a angajat că va reuşi repunerea în funcţiune a tramvaielor pe Copou.
„Este vorba de liniiile 1 şi 13, care vor fi acoperite cu un număr de 16 tramvaie. În paralel vor circula şi liniile de autobuze 28, 41 şi 42. O parte dintre autobuzele pe care le vom scoate de pe Copou vor fi transferate ca activitate pe zona Dancu, pe traseul Tărăraşi – Dancu, pentru că pe zona respectivă, ApaVital va avea timp de o lună de zile, lucrări de montare a unei canalizări şi ne-au cerut avizul pentru a putea să închidă linia de tramvai pe traseul 3, care merge din Dancu la Gară. Totodată, celelalte autobuze ce vor fi scoase de pe Copou vor fi transferate pentru zona traversată de traseul 11, Dacia – Tătăraşi, pentru că după 5 septembrie vom ataca linia de tramvai de la fostul Bazar până pe Primăverii, urmând ca celalălalt tronson, spre Metalurgie, să fie atacat anul viitor, atunci când vor veni celealte autobuze pentru a putea face transportul în zonă”, a declarat primarul Gheorghe Nichita.
IAŞI. În vederea pregătirii oraşului pentru începerea anului şcolar, Primăria Iaşi are în vedere în mod special, urgentarea finalizării lucrărilor de la pasajul Mihai Eminescu.
Primarul Gheorghe Nichita a dat asigurări în cursul acestei zile, că începând cu data de 5 septembrie, firma Martin Rose, compania care trebuie să pună în funcţiune linia de tramvai de la Fundaţie, s-a angajat că va reuşi repunerea în funcţiune a tramvaielor pe Copou.
„Este vorba de liniiile 1 şi 13, care vor fi acoperite cu un