Joseph Hardman, un medic din Detroit, este considerat un erou după ce a efectuat manevre de resuscitare pe un pacient care avea un atac de cord – în timp ce chiar ca el a început să sufere un infarct.
n medic a declarat că șansele ca acest lucru să se întâmple sunt “una la un milion.”
“Dintr-o dată am simţit o explozie în piept”, a povestit doctorul Joseph Hardman, în vârstă de 47 de ani, potrivit CNN.
Doctorul de pe ambulanţă și pacientul au fost transportaţi la spitalul local.
Amândoi bărbaţii au fost supuşi aceluiaşi tip de operaţie şi ambii de recuperează.
Hardman știe cât de norocos a fost să fie deja pe drum spre o unitate medicală, declarând reporterilor “Dacă nu eram în situaţia aceea, probabil aş fi murit. A fost o şansă de una la un milion”.
Citeste mai mult pe RTV.NET