Scris de Alexandra Lăzureanu - Trei accidente cu răniţi uşor şi alte câteva sute de abateri au fost constatate de poliţişti pe şoselele din judeţ.
Rutieriştii au fost şi marţi la datorie pentru prevenirea evenimentelor rutiere, precum şi pentru depistarea, identificarea şi tragerea la răspundere a celor care încalcă prevederile legale sau comit infracţiuni la regimul circulaţiei pe drumurile publice. Au fost aplicate 223 de sancţiuni contravenţionale în valoare de 46.340 lei. Opt permise de conducere au fost reţinute în vederea suspendării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice, au fost reținute două certificate de înmatriculare, au fost constatate trei infracţiuni şi șapte tamponări. 151 de sancţiuni au fost aplicate pentru depăşirea limitelor legale de viteză, nouă conducători auto au fost sancționați pentru lipsa documentelor, cinci sancţiuni au fost aplicate pentru punerea în circulaţie a unor autovehicule care prezentau defecţiuni tehnice, iar 58 de sancţiuni au fost aplicate pentru alte abateri de la regimul circulaţiei rutiere.Abateri sancţionate
Astfel, marți, pe D.N. 19, în localitatea bihoreană Satu Nou a fost depistată orădeanca M.C.(35 ani), în timp ce conducea un autoturism cu viteza de 120 de km/h, înregistrată radar. De asemenea, marți, pe strada Ogorului din municipiul Oradea a fost depistat D.F.(27 ani), din comuna Dobrești, în timp ce conducea un autoturism cu viteza de 110 km/h, înregistrată radar, în zona de limitare a vitezei de deplasare la 50 km/h. Pe aceeaşi stradă a mai fost depistat N.R.M.(25 ani), din Sântandrei, în timp ce conducea un autoturism cu viteza de 114 km/h, înregistrată radar, în zona de limitare a vitezei de deplasare la 50 km/h. În aceeaşi zi, pe strada Matei Corvin din Oradea a fost depistat orădeanul F.E.(26 ani), în timp ce conducea un moped neînregistrat și cu număr fals de înmatriculare, fără a