* bărbatul pescuia ilegal în apele lacului Ganea, situat în partea dreaptă a Şoselei Dig Brăila-Galaţi
Un brăilean de 43 de ani a ieşit la pescuit folosind două plase monofilament, însă jandarmii i-au dat de urmă. În ziua de 20 august, în jurul orei 8.00, o patrulă de jandarmerie l-a depistat pe cel care pescuia ilegal în apele lacului Ganea, situat în partea dreaptă a Şoselei Dig Brăila-Galaţi. Asupra lui Dumitru S., în vârstă de 43 ani, au fost găsite două plase de pescuit interzise de lege, în lungime totală de 90 m. "Acestea au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor, iar bărbatului i-au fost întocmite actele de constatare sub aspectul săvârşirii infracţiunii de deţinere sau utilizare a uneltelor de plasă de tip monofilament, faptă prevăzută şi pedepsită de OUG 23/2008, privind pescuitul şi acvacultura", a precizat plt. major Sorin Neftode din cadrul Compartimentului Relaţii Publice al Jandarmneriei Brăila.
* bărbatul pescuia ilegal în apele lacului Ganea, situat în partea dreaptă a Şoselei Dig Brăila-Galaţi
Un brăilean de 43 de ani a ieşit la pescuit folosind două plase monofilament, însă jandarmii i-au dat de urmă. În ziua de 20 august, în jurul orei 8.00, o patrulă de jandarmerie l-a depistat pe cel care pescuia ilegal în apele lacului Ganea, situat în partea dreaptă a Şoselei Dig Brăila-Galaţi. Asupra lui Dumitru S., în vârstă de 43 ani, au fost găsite două plase de pescuit interzise de lege, în lungime totală de 90 m. "Acestea au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor, iar bărbatului i-au fost întocmite actele de constatare sub aspectul săvârşirii infracţiunii de deţinere sau utilizare a uneltelor de plasă de tip monofilament, faptă prevăzută şi pedepsită de OUG 23/2008, privind pescuitul şi acvacultura", a precizat plt. major Sorin Neftode din cadrul Compartimentului Relaţii Publice al Jandarmneriei