Vremea va fi în continuare călduroasă, joi, în sudul şi sud-estul ţării, în timp ce în restul teritoriului, valorile termice vor continua să scadă uşor. În cursul zilei vor fi înnorări temporare în vestul, nordul şi centrul ţării, unde, local, vor cădea averse însoţite de descărcări electrice, iar în celelalte zone cerul va fi variabil.
Noaptea vor mai fi înnorări doar în Transilvania şi la munte, unde pe arii restrânse vor mai fi averse şi descărcări electrice. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări în Dobrogea, dar trecător şi în timpul ploilor. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 22 de grade în Maramureş şi 34 de grade în sudul Munteniei, iar cele minime se vor situa, în general, între 12 şi 20 de grade.
În Bucureşti, vremea se va menţine călduroasă joi. Cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab şi moderat. Temperatura maximă va fi de 33…34 de grade, iar cea minimă de 16…18 grade.
În ţară, vineri, vremea se va menţine călduroasă în regiunile sudice şi sud-estice, în timp ce în restul teritoriului valorile termice vor fi apropiate de cele normale pentru a treia decadă a lunii august. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporare în Banat, Transilvania, vestul şi nordul Olteniei precum şi în zona de munte, unde, pe arii restrânse, vor fi ploi de scurtă durată, însoţite de descărcări electrice.
Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări în sud-estul extrem al teritoriului, dar trecător şi în timpul ploilor. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 22 de grade în estul Transilvaniei şi 34 de grade în Lunca Dunării, iar cele minime se vor situa, în general, între 11 şi 21 de grade.
Vremea va fi în continuare călduroasă, joi, în sudul şi sud-estul ţării, în timp ce în restul teritoriului, valorile termice vor continua să scadă uşor. În cursul zilei vor fi înnorări temporare în vestul, nordul şi cent