Cum s-a gândit FMI să stimuleze obţinerea de creştere economică în România?! Problemă nu uşoară pentru FMI, căci, să subliniem, FMI nu ştie decât să taie, nu să construiască ceva! Sefa FMI a venit în persoană la Bucureşti să ne dea poveţe. Discursul dnei Lagarde a evidenţiat în mod notoriu absenţa totală a vreunei priceperi a instituţiei de la Washington în probleme de care nu s-a ocupat niciodată: de fapt n-a fost vorba de nicio povaţă, ci numai de platitudini! Jenante pentru nivelul de la care au venit!

De fapt, România nici nu avea nevoie de poveţe, ci de niscai bani. Si pentru că pur şi simplu comandamentele actualului moment pentru capitalul transnaţional (respectiv restrângerea cheltuielilor investiţionale şi bancare la periferii în scopul întăririi centrului) nu permiteau trimiterea nici măcar a vreunui pumn de mărunţiş privat României, FMI a intrat în încurcătură. A apelat la singurul ban de care poate dispune. Ban public şi nu privat! Au fost convocaţi să vină la Bucureşti – deh, la elevul model! – reprezentanţi la nivel înalt ai tuturor instituţiilor financiare înternaţionale care gestioneză bani publici: Banca Mondială, BERD, BEI. Să facă ce? Să ofere împrumuturi! Cui?! Păi, singurei entităţi cu care asemenea instituţii au de a-face. Adică statului, respectiv tocmai entităţii pentru a cărei scoatere din joc FMI tot acţionează! FMI a intrat în propriul laţ! Ca o uriaşă ironie a sorţii, FMI încearcă acum să-şi salveze programul pentru România tocmai cu ajutorul statului român, singurul care, in situaţia dată, ar mai putea face eventual ceva pentru revigorarea investiţiilor!

Cauză pierdută stimaţi FMI-işti! Statul român este ca şi desfiinţat. Dv l-aţi desfiinţat, pe baza balivernei „statul este de vină, statul să plătească!”, vehiculată nu numai pentru România, ci şi pentru toate ţările coloniale de la periferie, ca să le poată prelua mai pe