Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Băsescu: Ponta nu-mi răspunde la telefon

Publicat in Ora de Iasi, miercuri 21 august 2013 ·

Traian Băsescu atacă din nou Guvernul. Preşedintele Traian Băsescu a spus, marţi, la Fundulea, că premierul Victor Ponta nu îi răspunde la telefon, el făcând aceste declaraţii după ce jurnaliştii l-au întrebat dacă a vorbit cu acesta despre problemele semnalate de el în domeniul agriculturii.

“Nu-mi răspunde la telefon premierul”, a precizat Traian Băsescu, aflat la Fundulea, în judeţul Călăraşi, unde participă la “Ziua Cercetării Procera”.

Declaraţia lui Băsescu vine în contextul în care preşedintele a fost întrebat dacă a luat legătura cu premierul pentru a-i spune părerea despre problemele agriculturii din România.

Traian Băsescu declarase la Fundulea, că Guvernul are “o mare responsabilitate în sabotarea agricultorului român anul acesta”, el menţionând că îi este cunoscut faptul că, deşi producţia este mare, producătorii nu pot beneficia de certificatele de depozit.

“Anul trecut am avut un an agricol destul de prost, iar anul acesta, cu o producţie foarte mare la grâu, secară, orz, agricultorii vor încasa urmare a lipsei certificatelor de depozit, cel mult cât au încasat anul trecut, într-un an foarte prost. Deci mi se pare strigător la cer”, a afirmat Băsescu, citat de Mediafax.

“Ar fi fost cu totul alta capacitate de negociere a producătorilor agricoli români dacă Guvernul nu ar fi desfiinţat certificatele de depozit”, a mai susţinut Băsescu.

El a arătat că, dacă producătorii şi-ar fi lăsat producţia în depozite şi ar fi luat credite de la bănci în baza acelor certificate, nu ar fi rămas în prezent la mâna achizitorilor, care cumpără cu preţuri scăzute, cum ar fi 147 euro tona de grâu.

Citeste mai mult pe RTV.NET

Traian Băsescu atacă din nou Guvernul. Preşedintele Traian Băsescu a spus, marţi, la Fundulea, că premierul Victor Ponta nu îi răspunde la telefon, el făcând aceste declaraţii după ce jurnaliştii l-au între

Articolul in Ora de Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Bărbatul împușcat mortal la partida de vânătoare din Vrancea era un sătean din zonă. Se dusese în pădure pentru a strânge lemne uscate

Ziare.com acum 3 ore
Bărbatul împușcat mortal vineri, 27 decembrie, la partida de vânătoare din localitatea vrânceană Răcoasa se afla în pădure pentru a strânge lemne uscate pentru foc. Poliţiştii vrânceni au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă, după ce un b

Un bărbat a murit într-o închisoare din New York, după ce a fost bătut cu brutalitate de gardieni

Libertatea acum o ora
Autoritățile din statul New York au publicat vineri înregistrări video „șocante” și „tulburătoare” ale violențelor suferite de un deținut afro-american, care a murit după ce a fost bătut de gardienii dintr-o închisoare locală, relatează CNN.

Crin Antonescu susține că ar fi un dezastru dacă Georgescu ar câștiga președinția României: „S-a îmbrăcat la costum și vorbit despre niște lucruri mari”

Adevarul acum 5 ore
Candidatul Coaliției, Crin Antonescu, susține că ar fi un dezastru dacă Georgescu ar câștiga alegerile prezidențiale. El spune că „există o foarte mare frustrare în societate” și e momentul ca politicienii să înțeleagă „ce vor oamenii”.

Benzina și motorina se scumpesc în 2025: cu cât vei plăti mai mult de la 1 ianuarie

Wall-Street.ro acum 11 ore
Una dintre scumpirile cu care începem anul 2025 este cea la motorină și benzină, conform nivelului accizelor stabilit de către Ministerul Finanțelor pentru a fi aplicat din prima zi a noului an. Această creștere a accizelor este transferată de către

Noul ministru al Educației, Daniel David, s-a suspendat din funcția de rector al UBB. Cine îi va lua locul

HotNews acum 9 ore
Noul ministru al Educației, Daniel David, spune că în momentul în care nu va mai face parte din Guvern se va întoarce în funcția de rector al Universității Babeș-Bolyai (UBB) din Cluj. Până atunci, prorectorul Adrian Petrușel va ocupa funcția de rec

MAI: „România, una dintre cele mai sigure țări din lume/ A înregistrat cifre sub media europeană la infracțiuni comise cu violență”

HotNews acum 9 ore
Ministerul Afacerilor Interne (MAI) transmite că România este una dintre cele mai sigure țări din lume, invocând nivelul scăzut al criminalității, îndeosebi în ce privește faptele comise cu violență. MAI invocă rapoartele Departamentului de Stat al

Nati Meir a fost adus de autorități în țară. Câți ani de închisoare îl așteaptă

Wall-Street.ro acum 12 ore
Fostul parlamentar Nati Meir a fost adus în ţară, pentru a-şi executa pedeapsa de închisoare pentru săvârşirea a 7 infracţiuni de înşelăciune, trafic de influenţă şi luare de mită, relatează Agerpres. ''La data de 27 decembrie, Poliţia Română a adus

Efectele sabotajelor din Marea Baltică: NATO îşi va spori prezenţa în zonă

Mediafax acum 8 ore
NATO a anunţat că îşi va spori prezenţa militară în Marea Baltică, iar Estonia a trimis deja o navă de patrulare pentru a proteja cablul de alimentare subacvatic Estlink1. Asta după ce Rusia a fost acuzată că a sabotat principala legătură subacvatic

Alegeri anticipate în Germania, după ce președintele a dizolvat Parlamentul

Libertatea acum 4 ore
Preşedintele german Frank-Walter Steinmeier a dizolvat, astăzi, camera inferioară a parlamentului ţării şi a stabilit data alegerilor legislative anticipate pentru 23 februarie, după prăbuşirea coaliţiei tripartite a cancelarului Olaf Scholz, relate

Un incendiu de proporții a mistuit Hotelul Morrison din Los Angeles, aflat pe coperta albumului „The Doors"

Adevarul acum 4 ore
Un incendiu violent a distrus hotelul Morrison din Los Angeles, un simbol istoric al oraşului şi cunoscut pentru că figura pe coperta legendarului album al trupei rock americane The Doors.

Vremea

București
acum

sâm.

1°/5°
dum.

3°/6°
lun.

1°/7°
mar.

2°/8°
Iasi
acum

sâm.

2°/3°
dum.

1°/4°
lun.

1°/5°
mar.

1°/6°
Constanta
acum

sâm.

0°/5°
dum.

3°/5°
lun.

2°/7°
mar.

3°/9°
Cluj-Napoca
acum

-4°
sâm.

-4°/5°
dum.

0°/5°
lun.

0°/5°
mar.

-0°/5°
Timisoara
acum

-4°
sâm.

-4°/4°
dum.

-0°/5°
lun.

0°/6°
mar.

0°/6°