News Consiliul Judeţean Botoşani, Fundaţia SERA ROMÂNIA şi Fundaţia Hope and Homes for Children (HHC) România au inaugurat miercuri, 21 august 2013, cinci căsuţe de tip familial (strada I.C. Brătianu nr.59), în care au fost mutaţi cei 80 de copii cu handicap sever din vechiul Centru de plasament „Sfântul Spiridon”.
În urmă cu un an şi jumătate, Consiliul Judeţean Botoşani şi Fundaţiile SERA ROMÂNIA şi HHC România s-au angajat, printr-o convenţie de colaborare, să schimbe condiţiile de viaţă pentru cei 80 de copii care locuiau în Centrul „Sfântul Spiridon”, o instituţie de tip vechi şi fără personal suficient, prin construirea a şase case de tip familial (trei de către Hope and Homes for Children România, două de către SERA ROMÂNIA şi una de către Consiliul Judeţean).
În prezent, cinci dintre aceste centre de plasament de tip familial au fost finalizate, iar Consiliul Judeţean a demarat lucrările pentru construirea celui de-al şaselea centru.
Fiecare căsă de tip familial are câte 12 locuri, iar o parte dintre copii au fost mutaţi în noile locuinţe, după ce Fundaţia SERA ROMÂNIA şi HHC România au finalizat lucrările, potrivit convenţiei.
De asemenea, tot cu sprijinul Fundaţiei SERA ROMÂNIA, fostul Centru de plasament „Sfântul Spiridon” a fost reabilitat şi transformat în Centru de recuperare pentru copilul cu handicap şi Centru de respiro.
Investiţiile totale se ridică la aproape 1,5 milioane de euro, 650.000 de euro fiind contribuţia SERA ROMÂNIA, 600.000 de euro, cea a Fundaţiei Hope and Homes for Children România şi 200.000 de euro - partea Consiliului Judeţean Botoşani.
„Prin inaugurarea noilor căsuţe familiale, niciun copil nu mai este nevoit să trăiască în instituţia de tip vechi din Botoşani. Este o muncă pe care SERA ROMÂNIA a început-o încă din 1997, cu închiderea Căminului-spital Ionăşeni şi iată că, după 16 ani