Bradley Manning, soldatul american care a furnizat sute de mii de documente clasificate, publicate apoi de Wikileaks, a fost condamnat la 35 de închisoare. Din pedeapsă i se vor reduce 1294 de zile, perioadă de detenţie premergătoare procesului şi va fi lăsat la vatră, fiind degradat din armata americană.
Documentele obţinute de Manning au pus o pată pe conduita americanilor dinn războaiele din Irak şi Afganistan, dar şi pe alte operaţiuni diplomatice secrete ale Statelor Unite şi ale aliaţilor.
Fostul militar a fost închis cu mai bine de trei ani în urmă şi a fost adus în faţa Curţii Marţiale din Fort Meade, Maryland.
Un judecător militar, colonelul Denise Lind, a anunţat sentinţa cu puţin timp în urmă.
Împotriva lui Manning s-au formulat 20 de capete de acuzare, inclusiv şase acuzări de spionaj, cinci de furt şi fraudă informatică. Pedeapsa cumulată maximă pe care o risca era de 90 de ani.
Unul dintre avocaţii lui Manning, David Coombs, a cerut Curţii Marţiale să fie indulgentă, spunând că informaţiile sustrase de clientul său nu au reprezentat o ameninţare la securitatea naţională. Coombs a pledat în faţa juriului pentru o sentinţă care "să nu-i jefuiască tinereţea lui Manning".
Citeşte mai multe despre: Bradley Manning wikileaks Denise Lind David Coombs Curtea Martiala
Bradley Manning, soldatul american care a furnizat sute de mii de documente clasificate, publicate apoi de Wikileaks, a fost condamnat la 35 de închisoare. Din pedeapsă i se vor reduce 1294 de zile, perioadă de detenţie premergătoare procesului şi va fi lăsat la vatră, fiind degradat din armata americană.
Documentele obţinute de Manning au pus o pată pe conduita americanilor dinn războaiele din Irak şi Afganistan, dar şi pe alte operaţiuni diplomatice secrete ale Statelor Unite şi ale aliaţilo