Denunţurile făcute de senatorul Valer Marian şi de Nelu Iordache la DNA au ţintă trei personaje infl uente: Ovidiu Silaghi, Adrian Ştef şi Mircea Vasile Govor, preşedintele, respectiv "vicele" CJ Satu Mare Sursa: RĂZVAN VĂLCĂNEANȚU
Fostul ministru al Transporturilor, Ovidiu Silaghi, este aşteptat astăzi la DNA pentru a răspunde la acuzaţile aduse de senatorul Valer Marian, fost coleg în USL. Referendumul pentru demiterea lui Traian Băsescu şi campania electorală a finului său, Adrian Ştef, au pus la grea încercare bugetele de campanie.
Banii au fost adunaţi de la firme cărora li s-au promis, ulterior, contracte din bani publici. Denunţurile lui Iordache şi Marian explică cum fac partidele rost de fonduri, pentru susţinerea campaniilor electorale. În cazul Iordache, operarea de pe aeroportul Satu Mare a unor curse către Italia ar fi adus un capital de imagine pentru Adrian Ştef, cumnatul şi finul fostului ministru Silaghi.
În ciuda pierderilor de 250.000 de euro pe lună, în urma unei discuţii cu ministrul Transporturilor, afaceristul a organizat zboruri cu aeronavele sale pentru a satisface capriciul demnitarului. "Mi-a spus (Silaghi - n.r.) atunci că acest lucru îi este necesar pentru că finul lui, al cărui nume nu mi-l amintesc la acest moment, candida la funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean Satu Mare. Din câte îmi amintesc, ulterior a şi obţinut această funcţie", arată Nelu Iordache în denunţul făcut la DNA.
Finul a fost deja audiat
În urma altei declaraţii date procurorilor, dar care vizează acelaşi personaj, ieri a fost audiat la DNA Adrian Ştef. El fusese acuzat de Valer Marian că, împreună cu vicepreşedintele CJ Satu Mare, Mircea Vasile Govor, au pus în practică o directivă a lui Liviu Dragnea, prin care s-au raportat prezenţe superioare la vot în vederea suspendării lui Traian Băsescu.
În acelaşi denunţ al lui Valer M