Înainte de vizita pe care o va întreprinde în SUA, Mircea Geoană a discutat la Adevărul Live, despre tensiunile dintre Statele Unite şi Rusia, dar şi despre rolul geopolitic al României în regiune.
Fostul ministru de Externe, Mircea Geoană, consideră că relaţiile ruso-americane au atins în acest moment cel mai scăzut nivel din ultimii 20 de ani.
În opinia sa, preşedintele Barack Obama a anunţat acest moment de time out, pentru a regândi politica Washingtonului la noile provocări ale Kremlinului.
„Multă lume se gândeşte la episodul Snowden. Este o adiere de Război Rece, dar Rusia nu mai este ce a fost cândva Uniunea Sovietică“, crede Mircea Geoană. Disproporţia de resurse, în special militare, face ca America să rămână cea mai puternică putere, iar tentaţia de a considera administraţia de la Kremlin la acelaşi nivel cu cea a SUA este o judecată pripită.
Senatorul afirmă totuşi că Rusia a profitat de faptul că, după experienţa din Irak, SUA şi aliaţii săi se confruntă cu momente din ce în ce mai dificile în Orientul Mijlociu. Este evident, consideră fostul ambasador român la Washinghton, că America are o problemă semnificativă şi delicată în Egipt. „
Este complicat pentru noi toţi. Egiptul e o piesă importantă pe tabla de şah a Orientului Mijlociu. Totul ţine de economia geopolitică, dar în regiune, Rusia nu mai are pârghiile necesare pentru a juca un rol important“, afirmă Mircea Geoană.
Placă turnată a marilor axe de comerţ
În România, principala noastră slăbiciune este nivelul mare de sărăcie şi de corupţie, portrivit senatorului PSD. „România poate fi o placă turnată a marilor axe de comerţ. Dacă ţara noastră ar avea infrastructurile necesare pentru a deveni o rută între Orientul Îndepărtat şi spaţiul euro-atlantic, PIB-ul României ar creşte cu aproximativ 3%, ceea ce înseamnă investiţii şi noi locuri de muncă“, susţin