Moartea autointitulatului rege Cioabă a eclipsat toate evenimentele din România. De când și-a dat ultima suflare la spitalul din Antalya a înnebunit toată mass-media, care ne-a arătat că n-a mai rămas nimic de capul ei și se repede ca uliul asupra fiecărui cadavru în speranța de a mai amăgi pe cineva. Emisiuni de televiziune cu ștaif ni l-au arătat lăbărțat în tronul imperial pe un alt mit al țiganilor, autointitulatul Împărat Iulian, care părea ușor amuzat că a mai scăpat de un rival. Suntem singura țară din lume care are doi regi, un împărat și un președinte care coabitează între ei, dar fiecare în palatul său.

Presa a făcut din decesul lui Florin Cioabă un adevărat circ, e drept ajutată fiind de declarațiile fiului acestuia. Mă îngrozește gândul că până vineri când decedatul va fi depus în rândul celor drepți o s-o ținem tot așa, de o să aflu și câți dinți avea în gură toată familia regală de la Sibiu.

În toată această nebunie au fost puțini cei care au sesizat într-adevăr evenimentul tragic, sinuciderea fostei mari glorii a Craiovei Maxima, Costică Ștefănescu. Suferind de mai mult timp de o boală necruțătoare, omul care a evoluat de aproape 500 de ori în prima divizie a adevăratului fotbal românesc a ales să-și încheie socotelile cu viața mai devreme decât i-a fost rânduit. Alături de marele Oblemenco și Zoltan Crișan, Costică Ștefănescu s-a dus să formeze în ceruri o altă Craiova Maxima. Din gloria marii echipe de fotbal a Craiovei și a Olteniei a anilor 70 s-a ales praful, în așa fel încât acum orașul are două echipe aproape cu același nume, dar și cu aceeași lipsă de notorietate. Costică Ştefănescu s-a născut la 26 martie 1951, la Bucureşti. A debutat în prima divizie la Steaua, în 1969, pentru care a evoluat până în 1973, apoi s-a transferat la Universitatea Craiova, unde a cunoscut cele mai mari performanţe, ca fundaş central şi libero. Pent