Corina Ciocârlie, Un ţărm prea îndepărtat. Seducţia frontierelor, frontierele seducţiei,
Bucureşti, Cartea Românească, 2013, 182 pag.
După un volum despre ficţiunile compensatorii ale „centrului“ pierdut, datorate unor scriitori ai Europei Centrale (În căutarea centrului pierdut, Editura Art, 2011), prin Un ţărm prea îndepărtat, Corina Ciocârlie rămâne, oarecum, în aceeaşi zonă de interes. Chiar dacă acum explorează modul de a gândi sau de a imagina limita, în spaţiile brăzdate de frontiere ale Mitteleuropei şi ale Balcanilor, problemele sunt, în esenţă, aceleaşi (identitatea, alteritatea, călătoria, exilul), dar privite din unghi diferit. Tema seducţiei (frumos anunţată de jocul de cuvinte al subtitlului) reprezintă, cum se va vedea, atât ingredientul de coagulare a unei materii literare diverse, cât şi punctul de fugă de pe „frontiera“ frontierei.
Deşi vede în literatură un barometru destul de fidel al aspiraţiilor, temerilor, traumelor şi visurilor mângâietoare, cu alte cuvinte, al mentalităţilor colective ori individuale, demersul Corinei Ciocârlie nu intră în ceea ce s-ar numi border studies (în paranteză fie spus, un studiu doct de frontierologie, prin prisma geocriticii lui Bertrand Westphal, a publicat Romaniţa Constantinescu, în 2009: Paşi pe graniţă. Studii despre imaginarul românesc al frontierei). Un ţărm prea îndepărtat. Seducţia frontierelor, frontierele seducţiei este un eseu literar comparatist, construit muzical, trecând, graţie libertăţii speculative a spiritului analitic, de la simpla temă cu variaţiuni la o fermecătoare artă a fugii. Într-un du-te-vino sprinţar, autoarea sare de la potenţialul fantasmatic al graniţei concrete la acela al frontierelor simbolice, de la geopolitică la peratologie, atrăgând pe orbita centrală o întreagă constelaţie de motive (călătoria, grădina de dincolo, vânătoarea, erosul, pactul conjuga
