Programul "Litoralul pentru Toţi", ediţia de toamnă, care se va desfăşura în perioada 2 - 29 septembrie a fost lansat de Asociaţia Litoral-Delta Dunării, Federaţia Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR) şi Asociaţia Naţională a Agenţiilor de Turism (ANAT), transmite corespondentul MEDIAFAX.
Potrivit unui comunicat comun al Asociaţiei Litoral, ANAT şi FPTR, această ediţie beneficiază de aceleaşi tarife maximale ca în ediţia mai-iunie.
Astfel, tarifele maximale pentru un sejur de şase nopţi pentru o persoană ajung la 205 lei la un hotel de o stea, fără mic dejun, 235 de lei la un hotel de două stele, fără mic dejun, 265 de lei la un hotel de trei stele, fără mic dejun, 315 lei la un hotel de două stele, cu mic dejun, 425 de lei la un hotel de trei stele, cu mic dejun, 485 de lei la un hotel de patru stele, cu mic dejun şi 605 lei la un hotel de cinci stele, cu mic dejun.
Ca şi la ediţia precedentă, turiştii beneficiază de o opţiune suplimentară, respectiv varianta all inclusive, care asigură toate cele trei mese - servite în regim bufet, băuturi incluse, acces gratuit la locuri de joacă pentru copii, piscine, şezlonguri şi umbrele pe plajă.
Tarifele maximale pentru sejururi all inclusive de 5 nopţi pentru o persoană ajung până la 765 de lei la un hotel de trei stele, 875 de lei la un hotel de patru stele şi 985 de lei la un hotel de cinci stele.
Tarifele indicate exprimă o recomandare maximală, valoarea acestora fiind stabilită de fiecare prestator, se mai arată în comunicatul de presă. Programul "Litoralul pentru Toţi", ediţia de toamnă, care se va desfăşura în perioada 2 - 29 septembrie a fost lansat de Asociaţia Litoral-Delta Dunării, Federaţia Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR) şi Asociaţia Naţională a Agenţiilor de Turism (ANAT), transmite corespondentul MEDIAFAX.
Potrivit unui comunicat comun a