Sala Cavalerilor a Castelului Károlyi din Carei a fost mai neîncăpătoare ca niciodată pentru publicul care a participat miercuri seara la concertul susţinut de orchestra Filarmonicii „Dinu Lipatti” din Satu Mare şi a invitaţilor speciali din Germania, dirijorul Franz Lamprecht şi soprana Luiza Fátyol, solistă a Deutsche Oper am Rhein din Düsseldorf. Concertul a durat aproape două ore şi a cuprins de la compoziţii cunoscute precum „Dunărea albastră” a lui Strauss, „Dansul Maghiar” al lui Brahms, „Valurile Dunării” a lui Ivanovici, „La Boheme” a lui Puccini, „Dans Slav” al lui Dvořák, „La fille du regiment” a lui Donizetti, „Csárdás” a lui Ceaikovski, „My fair lady” a lui Frederic Loewe, până la adaptări după „What a wonderful world” a lui Louis Armstrong, „New York, New York” sau coloana sonoră a „Jurassic Park” compusă de John Williams.
Acustica Sălii Cavalerilor s-a dovedit una de excepţie, iar spectatorii prezenţi la concert, care iniţial a fost programat în aer liber, au fost martorii celui mai important şi de valoare act cultural organizat în ultimii ani în Carei. Publicul extrem de numeros a fost vrăjit de atmosfera creată de artişti, dovadă fiind cele trei bis-uri de la final şi aplauzele care au durat minute bune după fiecare calup muzical. Primăria Carei şi Direcţia de Cultură, Sport şi Turism a municipiului Carei aduc mulţumiri pe această cale Filarmonicii „Dinu Lipatti” din Satu Mare, dirijorului Franz Lamprecht, sopranei Luiza Fátyol şi dr. Rudolf Fatyol pentru acest cadou de excepţie oferit careienilor.
Pavel Prodaniuc Sala Cavalerilor a Castelului Károlyi din Carei a fost mai neîncăpătoare ca niciodată pentru publicul care a participat miercuri seara la concertul susţinut de orchestra Filarmonicii „Dinu Lipatti” din Satu Mare şi a invitaţilor speciali din Germania, dirijorul Franz Lamprecht şi soprana Luiza Fátyol, solistă a Deutsche Oper am