Pe 20 august s-a încheiat perioada de depunere a recomandărilor, sugestiilor şi propunerilor la proiectul Strategiei sectoriale în domeniul Culturii şi Patrimoniului Naţional. Nu ştiu cîte astfel de recomandări şi sugestii a primit Ministerul Culturii, iniţiatorul Strategiei mai sus amintite.

Din cîte am citit sau mai bine-zis n-am citit în presă, reacţiile societăţii civile au fost mai degrabă anemice. Din păcate. Fiindcă, trebuie spus cu toată claritatea, avem în sfîrşit un document cuprinzător care încearcă să traseze direcţiile de acţiune în domeniul culturii şi patrimoniului naţional pînă în anul 2020.

Proiectul (care poate fi accesat aici) îşi delimitează, pentru început, aria de competenţă, adoptînd o terminologie în acord cu definiţiile internaţionale şi în special europene. Cadrul strategic general subliniază o dată în plus, dacă mai era nevoie, că în modelul european de dezvoltare cultura nu mai este:

“un etern asistat ce depinde de subvenţii, mecenat sau sponsorizări, ci şi un producător de valoare adăugată şi un factor semnificativ de dezvoltare economică şi socială”.

Însuşindu-şi în bună măsură abordarea grupului de lucru European Statistical System Network on Culture (ESSnet-Culture), proiectul propune cîteva teme majore de reflecţie asupra rolului nou ce revine culturii în societatea bazată pe cunoaştere. Dacă îmi amintesc bine, grupul ESSnet-Culture proclama că, în viitor, principala resursă de dezvoltare a Europei va fi creativitatea. Nu e mai puţin adevărat că, parte a efortului de dezvoltare durabilă şi de coeziune socială, în general de creştere a calităţii vieţii, cultura are şi un caracter aşa-zicînd “instrumental” şi constituie un sector de activitate economică deloc neglijabil. Din aceste motive, autorii Strategiei propun o perspectivă duală de abordare a culturii şi produselor culturale: orizontală/transversală, vizînd