Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Arhitectul dezastrului centurii de diamant, demis de la Drumurile Naţionale

Publicat in Ziua de Cluj, vineri 23 august 2013 ·

Odată cu plecarea lui Mircea Pop, Clujul mai are un singur reprezentant în structurile guvernamentale. Pop e cunoscut drept cel mai bogat bugetar clujean.

Numirea în fruntea CNADNR din partea PSD a clujeanului Mircea Pop părea să fi luat, în iulie anul trecut, prin surprindere inclusiv social-democraţii clujeni. Cel care a strâns, împreună cu soţia, o avere impresionantă, ambii soţi lucrând „la stat", a condus mai apoi firma DP Consulting, proiectantul catastrofei finaciare care a devenit centura Vâlcele-Apahida, denumită "centura de diamant" de către presă.

Un an a rezistat Mircea Pop în fruntea CNADNR. Practic el şi-a dat demisia din funcţie încă din luna ianuarie urmare a scandalului generat de cheful ţinut de directorii din instituţia pe care o conducea la Poiana Braşov în timp ce drumurile ţării erau sub zăpezi. Numai că, în ciuda acelei demisii, Popa a mai rezistat mai bine de jumătate de an, ca director interimar, în fruntea CNADNR. Ieri, însă, ministrul marilor proiecte de infrastructură, Dan Şova, a anunţat demiterea sa din funcţie.

Dacă în urmă cu un an se delimita de numirea părintelui dezastrului centurii de est a Clujului în fruntea autostrăzilor şi a drumurilor naţionale, preşedintele PSD Cluj-Napoca, Mircea Jorj susţine că acum, când, în sfârşit, Pop a fost îndepărtat de acolo, nu se bucură. „Aşa cum am spus şi acum un an, această numire n-a fost girată de organizaţia clujeană a PSD, n-am fost consultaţi, nu ne-a cerut nimeni CV-ul dânsului, nu ştiu cine l-a propus şi pe ce criterii a fost numit acolo, în condiţiile în care, ca să mă exprim elegant, s-au întâmplat multe lucruri ciudate la centura de diamant, cum foarte bine i-aţi spus voi, cei de la ZIUA de CLUJ. Nu mă bucur acum, nu sunt vesel, mi-aş dori, însă ca, în materie de drumuri, lucrurile să devină mai transparente şi mai corecte. Sper să vină acolo oameni corecţi, bine i

Articolul in Ziua de Cluj >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Nicușor Dan, primele declarații despre numirea făcută la CCR. De ce l-a ales pe Dacian Cosmin Dragoș

HotNews acum 28 minute
Președintele Nicușor Dan a declarat, marți, că prin decizia de a-l nominaliza pe Dacian Cosmin Dragoș în funcția de judecător al Curții Constituționale a României (CCR) a dorit să își reafirme „angajamentul față de buna funcționare a autorităților p

VIDEO. Un bărbat a murit, după ce a fost „aspirat” de motorul unui avion, în Italia

Ziua Constanta acum 2 ore
Un incident tragic a avut loc pe un aeroport internațional din Italia. Este vorba despre un bărbat a intrat pe pistă și a murit, fiind tras de motorul unui avion din aeroportul Milano Bergamo, potrivit corriere.it. Se pare că persoana a dat buzna în

Dragoș Anastasiu: Prima variantă cu care ne-am dus la partenerii noștri a fost fără creșterea de TVA

Mediafax acum 42 minute
„Să știți că toată perioada asta care s-a scurs, de când domnul președinte Dan a intrat în pâine și până ieri, când am asumat asta în Parlament, a fost o luptă întreagă, în interior să găsim cea mai bună soluție, după care am ieșit cu ea la finanțat

BNR: „Rata anuală a INFLAȚIEI va crește considerabil în următoarele luni”. Banca centrală a decis să mențină dobânda-cheie

Gandul acum 46 minute
Consiliul de administraţie al Băncii Naţionale a României (BNR) a decis marți, după ce a analizat cele mai recente evoluții ale indicatorilor macroeconomici, să mențină dobanda – cheie la 6,5% pe an. În ceea ce privește prețurile, conducerea băncii

Ilie Bolojan va fi consiliat în domeniul politicii externe de Dragoș Hotea, diplomat de carieră

Mediafax acum 14 minute
Secretarul de stat în Cancelaria Prim-Ministrului, Dragoș-Mihai Hotea, va prelua responsabilitățile de consilier al premierului Ilie Bolojan în domeniul politicii externe. Hotea are o experiență de peste 18 ani în domeniul politicii externe și al pr

BNR menține dobânda cheie la 6,50% pe an. Deciziile Consiliului de administraţie

Ziua Constanta acum o ora
Consiliul de Administrație al Băncii Naționale a României a decis, marți, 08 iulie, să mențină rata dobânzii de politică monetară la nivelul de 6,50% pe an, informează banca centrală printr-un comunicat. Rata anuală a inflației s-a menținut în april

VIDEO Emil Boc, către un consilier USR: „Dacă vreți să fiți responsabil, fiți responsabili. Nu papagali și populiști la Cluj, și responsabili la București”. Motivul nemulțumirii

HotNews acum 4 ore
Primarul Clujului Emil Boc, a avut un schimb tensionat de replici cu consilierii USR în ultima ședință a Consiliului Local, pe tema scumpirii tarifelor practicate de Compania de Transport Public (CTP). De la 1 august, prețul biletului pe o singură l

Dominic Fritz: „Când industria păcănelelor se revoltă, ştii că măsura e corectă. Mai puțini dependenți de pariuri care își ruinează viața”

Adevarul acum o ora
Președintele USR, Dominic Fritz, a precizat marți, 8 iulie, că, acum, industria jocurilor de noroc e „taxată dur", explicând că măsurile luate de guvern în acest domeniu nu doar că aduc 1,6 miliarde de lei în plus la buget, dar ar putea avea ca efec

Crimă șocantă în MUREȘ: Tânără găsită carbonizată într-o casă incendiată

Gandul acum 2 ore
O femeie a fost descoperită carbonizată, marți, 8 iulie, într-o locuință cuprinsă de flăcări din comuna Miheșu de Câmpie, județul Mureș. Surse din cadrul anchetei indică faptul că există suspiciunea unei acțiuni intenționate. La locul incendiului s-

Incident incredibil în Capitală: O femeie a fost ucisă de o mașină care dădea cu spatele. Șoferul a ieșit pozitiv la amfetamină și canabis la testarea rapidă

Mediafax acum o ora
O femeie a murit, marți, lovită de o mașină care dădea cu spatele la ieșirea din parcare, pe Calea Rahovei, din Capitală. Șoferul a fost testat și dus la INML pentru recoltarea probelor biologice, după ce testul rapid a ieșit pozitiv. Brigada Rutier

Vremea

București
acum

38°
mar.

21°/38°
mie.

16°/33°
joi

14°/28°
vin.

16°/28°
Iasi
acum

35°
mar.

23°/37°
mie.

19°/32°
joi

16°/23°
vin.

15°/24°
Constanta
acum

29°
mar.

20°/30°
mie.

19°/28°
joi

16°/29°
vin.

18°/24°
Cluj-Napoca
acum

35°
mar.

17°/35°
mie.

14°/22°
joi

13°/15°
vin.

11°/20°
Timisoara
acum

19°
mar.

16°/29°
mie.

12°/16°
joi

14°/24°
vin.

14°/26°