Israelul ar putea riposta atacurilor cu rachete lansate din nordul Libanului, avertizează premierul Benjamin Netanyahu, citat de AFP.
"Cineva ne face rău sau încearcă să ne facă rău, dar trebuie să ştie că vom riposta", a declarat Netanyahu.
Patru rachete au fost lansate, joi, din sudul Libanului spre teritoriul israelian, anunţă surse citate de agenţia oficială libaneză NNC şi de presa israeliană, fiind vorba, cel mai probabil, de un atac al mişcării şiite Hezbollah, un inamic declarat al statului evreu.
Autorităţile israeliene au confirmat că patru rachete Katiuşa au fost lansate spre vestul Galileii.
Surse oficiale au declarat că una dintre rachete a fost interceptată de sistemul antirachetă, iar celelalte trei au căzut în zone nelocuite.
Potrivit postului tv Channel 2, rachetele au căzut între oraşele Nahariya şi Acra. Imediat după explozii, sirenele antiaeriene au început să sune, iar cetăţenii au fost sfătuiţi să fie pregătiţi să ajungă rapid în adăposturi, în cazul în care va fi necesar. Presa a relatat că o rachetă ar fi explodat în apropierea unui kibbutz din zona Nahariya.
Atacurile de joi ar putea avea legătură cu atentatul produs pe 15 august la Beirut, într-un fief al Hezbollah. Incidentul de acum o săptămână a fost atribuit de Guvernul din Liban Israelului, care a negat orice implicare. Cel puţin 27 de oameni au murit, iar 335 au fost răniţi în atacul cu vehicul-capcană produs în cartierul Rweiss din Beirut. Liderul Hezbollah, Hassan Nasrallah, a atribuit atentatul unor grupări islamiste afiliate insurgenţilor sirieni. Atacul a fost revendicat de o grupare necunoscută, Batalionul Aisha, care a denunţând implicarea organizaţiei Hezbollah în conflictul din Siria. Ultimul conflict armat de amploare între Israel şi mişcarea şiită Hezbollah, activă în sudul Libanului, a avut loc în iulie 2006, timp de cinci săptămâni