Cerere în căsătorie, în curtea grecului, pe acordurile piesei “Ce bine că eşti”
Ca pe vremea grecilor fanarioţi, care cântau la fereastra ibovnicelor, grecul Nicu Alifantis a primit o cerere de a fi truverul unui îndrăgostit. A doua zi după Festivalul Folk You!Florian Pittiş, Alifantis a găsit, în căsuţa poştală electronică, unul dintre cele mai interesante email-uri din viaţa lui. Un admirator îi solicita, nici mai mult, nici mai puţin, prezenţa pe post de menestrel într-un loc în care el, solicitantul - Ovidiu -, voia să-şi ceară iubita de soţie, pe Alina.
Ceremonialul este evident de tip medieval, mai exact o practică întâlnită în perioada fanariotă a Bucureştilor, când boierii sau oamenii cu stare apelau la tarafurile urbane pentru a cânta serenade la fereastra leliţelor. Revenind la povestea noastră, expeditorul e-mail-ului este un tânăr admirator care a avut frumosul tupeu de a-l coopta în acest demers matrimonial pe Nicu Alifantis. Culmea, acesta a acceptat! După un schimb de mesaje, s-a stabilit ziua şi ora marii întâlniri: 13 august 2013, ora 18:30. Ovidiu a ieşit la plimbare cu Alina, fără să ştie ce-o aşteaptă. Ea a fost legată la ochi tot drumul.
În cele din urmă, au ajuns împreună acasă la Nicu Alifantis, au intrat în curte şi s-au aşezat pe bancă. Au stat puţin de vorbă, după care Ovidiu a îngenunchiat, i-a oferit inelul, declarându-i dragostea pe care i-o poartă. Pe fundal, se putea auzi Nicu Alifantis care cânta live, din veranda casei lui, “Ce bine că eşti”. Bineînţeles că Alina a acceptat, în ciuda sau mai ales datorită emoţiilor compleşitoare. Nu s-a gândit o clipă că va fi cerută în căsătorie, mai ales cu complicitatea lui Nicu Alifantis.
Generozitate
A fost un moment unic, atât pentru cei doi iubiţi, cât şi pentru artist. “Stimate admirator, n-am făcut în viaţa mea chestia asta, dar îmi pla