„Este exclus ca de la 1 septembrie să avem ocolitoarea Sebeşului”, a declarat deputatul PDL Alba, Clement Negruţ. Dacă la începutul lunii august, directorul CNADNR Secţia Alba, Liviu Hondola, anunţa că vom putea circula pe centura Sebeşului începând cu luna septembrie, Negruţ spune că va fi finalizată „pe la mijlocul lunii octombrie”.
Clement Negruţ susţine că pe trosonul Vințu de Jos – Cut, cu o lungime de 19 km „asfaltul este turnat în proporţie de 65%, iar plăţile sunt în urma execuţiei cu 20%”.
După întârzierea finalizării autostrăzii cu şapte luni, acum „constructorii sunt puşi sub presiune”, susţine Negruţ. Şi cum „graba strică treaba”, această constrângere ar duce la o repezeală a lucrărilor, care din punct de vedere tehnic ar putea agrava construcţia, a precizat deputatul PDL Alba.
Un punct critic al tronsonului II este tunelul de peste calea ferată, care în principiu era gândit pentru două linii de cale ferată, iar la solicitarea reprezentanţilor unor companii din Sebeş s-a cerut modificarea proiectului prin lărgirea tunelului pentru o a treia cale ferată. La acest punct, deputatul PDL Alba spune că îngreunarea construcţiei este cauzată şi de linia electrică de 27 V, care nu este deconectată. La tunel nu au fost turnate riglele, adică suporţii unde se pun grinzile, peste care trebuie turnată placa de beton şi apoi turnat asfaltul.
„La lotul rutier de la Lancrăm, care se spune că trebuie să fie gata, după declaraţia domnului Roman, la jumătate lunii august şi vă spun că mai repede de 1-2 septembrie nu va fi gata acest lot rutier de la Lancrăm, care cuprinde două sensuri giratorii. Bretelele de acces din zona sensului giratoriu de la Sebeş nu sunt nici ele finalizate”, spune Negruţ.
Deputatul PDL Alba a exemplificat şi zone cu puncte critice, luând în considerare instabilitatea terenului, respectiv la Câlnic şi între Câlnic şi Cun