Mesajul a fost trimis. Multumesc!

FOTO: Taximetriştii din Alba, verificaţi de poliţişti. Şoferii s-au ales cu amenzi în valoare totală de 4.800 de lei

Publicat in Alba24, joi 22 august 2013 ·

Poliţiştii rutieri din Alba au organizat, miercuri, o acţiune de verificare a taximetriştilor din judeţ, în urma căreia au fost constatate 29 de nereguli şi aplicate amenzi în valoare totală de 4.870 de lei.

Acţiunea s-a desfăşurat, între orele 7.00-10.00, respectiv 15.00-18.00, pe raza municipiilor Alba Iulia, Sebeş, Aiud, Blaj şi în oraşele Teiuş şi Ocna Mureş. A avut drept scop verificarea legalităţii în care se desfăşoară transportul de persoane în regim taxi.

La această acţiune au participat poliţişti din structurile de poliţie rutieră care au fost sprijiniţi de cei de la Compartimentul de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii şi reprezentanţi ai Registrului Auto Român Agenţia Alba.

Au fost verificate 137 de taximetre, iar, pentru nereguli constatate, au fost aplicate 29 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 4.870 lei.

Cele mai multe dintre acestea (26) au fost aplicate pentru încălcarea legislației rutiere, iar trei au fost aplicate pentru nerespectarea prevederilor Legii 38/2003 privind taximetria.

Poliţiştii Compartimentului de Prevenire şi Analiză a Criminalităţii au distribuit materiale cu caracter informativ – preventiv şi au transmis taximetriştilor verificaţi sfaturi utile pentru siguranţa lor şi a clienţilor lor.

URL scurt: http://alba24.ro/?p=227037

Poliţiştii rutieri din Alba au organizat, miercuri, o acţiune de verificare a taximetriştilor din judeţ, în urma căreia au fost constatate 29 de nereguli şi aplicate amenzi în valoare totală de 4.870 de lei.

Acţiunea s-a desfăşurat, între orele 7.00-10.00, respectiv 15.00-18.00, pe raza municipiilor Alba Iulia, Sebeş, Aiud, Blaj şi în oraşele Teiuş şi Ocna Mureş. A avut drept scop verificarea legalităţii în care se desfăşoară transportul de persoane în regim taxi.

La această acţiune au participat poliţişti din structurile de poliţie rutie

Articolul in Alba24 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cod galben și portocaliu de caniculă. Valul de căldură aduce și nopți cu temperaturi sufocante. Care sunt zonele afectate

Ziare.com acum 41 minute
Autoritatea Națională de Meteorologie a anunțat un cod galben de caniculă perntru marți, 18 iunie. Miercuri, situația va fi mult mai gravă. Intră în vigoare și un cod portocaliu, iar cel galben se va extinde în majoritatea țării. Local, românii treb

Accident cu 5 mașini și 18 victime, dintre care zece copii, pe un drum din Constanța. A fost chemat elicopterul SMURD FOTO VIDEO

Ziare.com acum 20 minute
Un număr de 18 persoane, printre care 10 copii, au fost implicate într-un accident rutier cu cinci autoturisme, petrecut marţi, pe DJ 224, între localităţile Tortoman şi Siliştea, a informat Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) "Dobrogea".

Ungaria şi Slovacia nu se mai opun numirii lui Mark Rutte ca secretar general al NATO

Adevarul acum 18 minute
Ungaria nu se mai opune numirii lui Mark Rutte ca secretar general al NATO, afirmă marţi presa olandeză preluată de Reuters.

Joburi pentru studenți și elevi pe timpul verii: Topul domeniilor care angajează tineri fără experiență

Wall-Street.ro acum 13 minute
Peste 40.000 de joburi au fost scoase în piață în ultima lună și jumătate, iar, dintre acestea, 16.000 se adresau candidaților care nu aveau niciun fel de experiență. Domeniile care au cea mai mare nevoie de acești candidați sunt retail, industria a

Premierul olandez Mark Rutte, mai aproape de şefia NATO. Se declară "prudent optimist" după ce a discutat cu Viktor Orban, care se opune candidaturii sale

News.ro acum 13 minute
Premierul olandez Mark Rutte a declarat marţi că este "prudent optimist" că va depăşi opoziţia Ungariei în ceea ce priveşte candidatura sa la şefia NATO, după ce a discutat cu premierul Viktor Orban. Însă el a avut dificultăţi în a-l convinge pe Orb

Teodor Cilan: „UAV oferă 800 de locuri la buget pentru admiterea 2024”

Arad24.net acum 35 minute
37 de programe de licență și 30 de master la cele 9 facultăți ale universității arădene de stat. Înscrierile la Universitatea „Aurel Vlaicu” din Arad vor avea loc în perioada 8-24 iulie pentru specializările la care admiterea se va face pe bază de d

Farmaciştii solicită CNAS implementarea urgentă a unui nou flux de raportare a facturilor. Ei reclamă că, odată cu introducerea sistemului e-Factura, sunt în „imposibilitatea obiectivă” de respectare a termenului de 5 zile

G4Media acum 39 minute
Colegiul Farmaciştilor din România şi asociaţiile reprezentative solicită conducerii Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate (CNAS) implementarea „urgentă” a unui nou flux de raportare în Sistemul Informatic Unic Integrat (SIUI) pentru farmacii, tr

Istvan Kovacs, prima delegare la Euro 2024: va arbitra un meci exploziv din faza grupelor

Adevarul acum o ora
Istvan Kovacs va conduce meciul dintre echipele Sloveniei şi Serbiei, care va avea loc joi, de la ora 16.00, la Munchen, în Grupa C a Campionatului European, anunţă site-ul UEFA.

CE de nataţie: David Popovici s-a calificat în semifinale la 100 metri liber

News.ro acum 56 minute
David Popovici s-a calificat în semifinalele probei de 100 m liber cu cel mai bun timp, la Campionatele Europene de nataţie de la Belgrad.

Focar de infecții în Japonia. O bacterie rară care poate provoca moartea în 48 de ore îi alarmează pe specialiști

Adevarul acum 18 minute
Cazurile de infecție cu o bacterie periculoasă și mortală au atins un nivel record în Japonia, iar experții nu înțeleg care este cauza care a dus la răspândirea acesteia, relatează CNN.

Vremea

București
acum

31°
mar.

22°/33°
mie.

21°/35°
joi

23°/38°
vin.

20°/33°
Iasi
acum

28°
mar.

18°/29°
mie.

19°/32°
joi

17°/26°
vin.

14°/28°
Constanta
acum

31°
mar.

21°/31°
mie.

21°/26°
joi

20°/27°
vin.

20°/23°
Cluj-Napoca
acum

26°
mar.

16°/27°
mie.

17°/30°
joi

18°/28°
vin.

15°/29°
Timisoara
acum

30°
mar.

18°/32°
mie.

19°/36°
joi

22°/34°
vin.

19°/35°