Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Roșia Montană în patrimoniul UNESCO, dacă galeriile romane vor fi conservate...

Publicat in Evenimentul Zilei, joi 22 august 2013 ·

Aflat marți într-o vizită la Roșia Montană, Daniel Barbu, ministrul Culturii, a declarat că localitatea are șanse să fie înscrisă în patrimoniul UNESCO doar în șapte-zece ani, dacă galeriile romane și medievale vor fi conservate, iar clădirile vechi restaurate.

Ministrul Culturii, alături de membrii Comisiei permanente comune pentru relația cu UNESCO a Camerei Deputaților și Senatului, au mers în această săptămână la Roșia Montană într-o vizită având ca scop evaluarea patrimoniului cultural din localitate și a modului în care acesta ar urma să fie afectat dacă în zonă se realizează noua exploatare minieră.

Daniel Barbu a spus că este optimist în privința înscrierii localității Roșia Montană pe lista UNESCO, însa doar dacă programul de restaurare și conservare început în zonă va continua. „Convingerea mea este că dacă ceea ce am văzut astăzi (n.r. – marți) va continua și vom avea cu adevărat circa 30 de kilometri de galerie romană, medievală și tereziană conservați, cele 120 de clădiri care sunt destinate să fie conservate vor fi restaurate, situl va avea un aspect urbanistic împrospătat și restituit. Cred că peste circa șapte-zece ani într-adevăr vom putea cu foarte mari șanse să facem un proiect de înscriere pe lista tentativă UNESCO. Așa cum arată situl acum nu avem nicio șansa. Adică, munca e degeaba.”

În acest context, se poate vorbi despre obiectivele restaurate sau în curs de resaturare de la Roșia Montană, unde la sfârşitul săptămânii trecute peste 2.000 de persoane au participat la tururile ghidate gratuite organizate de compania minieră Roşia Montană Gold Corporation (RMGC). Inaugurate în vara anului 2011, circuitele se bucură de popularitate atât printre locuitorii zonei, cât şi printre vizitatori şi vizează obiective restaurate sau care urmează să fie restaurate odată cu proiectul minier, obiective industriale care ţin de fosta exploatare mi

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Marius Baţu, o legendă a muzicii folk din România, a murit la 65 de ani

News.ro acum 3 ore
Marius Baţu, o legendă a muzicii folk din România, fost colaborator al trupei Holograf şi al formaţiei Pasărea cu Colibri, a murit la 65 de ani.

Ucraina a pierdut peste 40% din teritoriul cucerit în Kursk după contraatacuri rusești

Ziua Constanta acum o ora
Ucraina a pierdut peste 40% din teritoriul din regiunea rusă Kursk pe care l-a cucerit în urma unei ofensive surpriză în luna august, după ce forţele ruse au organizat mai multe valuri de contraatacuri, a declarat o sursă militară ucraineană de rang

Israelul a ucis cel puţin 120 de persoane în Gaza în ultimele 48 de ore

News.ro acum o ora
Atacurile israeliene din Fâşia Gaza au dus la moartea a cel puţin 120 de palestinieni în ultimele 48 de ore şi au afectat un spital de la periferia de nord a enclavei, rănind personalul medical şi deteriorând echipamente, au declarat sâmbătă surse m

MAE, atenţionare de călătorie pentru Italia – Grevă în transportul feroviar de sâmbătă seară până duminică seară/ Posibile perturbări în circulaţia trenurilor

HotNews acum 14 minute
Ministerul Afacerilor Externe a transmis, sâmbătă, o atenţionare de călătorie pentru românii care intenţionează să călătorească sau să tranziteze Italia, în legătură cu greva din transportul feroviar. Potrivit MAE, de sâmbătă seară, de la ora 21.00,

ALEGERI PREZIDENŢIALE 2024 - Peste 103.000 de români din străinătate au votat până la ora 15.00. În 2019, până la aceeaşi oră, votaseră peste 153.000 de persoane

News.ro acum o ora
Peste 103.000 de români din străinătate au votat la alegerile prezidenţiale.până sâmbătă, la ora 15.00. În 2019, până la aceeaşi oră, numărul votanţilor era de peste 153.000 de persoane. Conform site-ului prezenta.roaep.ro, 103.863 de persoane au vo

Marina Voica, după moartea lui Gabriel Cotabiță: „Nu-mi vine să mai trăiesc. Sunt dărâmată!”

Adevarul acum o ora
Moartea lui Gabriel Cotabiță i-a tulburat, sâmbătă, pe artiștii care i-au fost cântărețului nu doar colegi, ci și prieteni. Printre marile nume din lumea muzicii românești care îl deplâng se numără și Marina Voica.

Viscol în zona montană a judeţului Gorj

Mediafax acum 2 ore
Pe DN 67C, zona Rânca, se acţionează permanent cu utilaje cu lamă pentru menţinerea circulaţiei fără restricţii, anunţă DRDP Craiova. Drumarii fac apel la şoferi să nu parcheze pe partea carosabila pentru a permite intervenţia echipelor de deszăpezi

Fermierii polonezi blochează punctul de trecere a frontierei cu Ucraina

Ziua Constanta acum 2 ore
Fermierii polonezi au început să blocheze, sâmbătă, un important punct de trecere a frontierei cu Ucraina pentru a protesta faţă de politicile guvernului şi pentru a denunţa acordul Uniunii Europene cu ţările Mercosur, relatează AFP. La punctul de t

Cum și până când se poate merge în China fără viză. Anunțul făcut de MAE

Ziare.com acum 2 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) al României a transmis o serie de precizări în care anunță ce condiții trebuie îndeplinite de cetățenii români care vor să călătorească, fără viză, în Republica Populară Chineză. Precizările MAE sunt incluse într-

MAI: Poliţiştii au fost sesizaţi cu privire la 189 posibile incidente electorale în campania pentru alegerile prezidenţiale / Angajaţii MAI au dat amenzi de aproape 22.000 de lei / Nu au fost sesizate infracţiuni de corupere a alegătorilor - FOTO, VDEO

News.ro acum 4 ore
Poliţiştii au fost sesizaţi cu privire la săvârşirea a 189 de posibile incidente electorale în cadrul campaniei pentru alegerile prezidenţiale, fiind cu 17% mai puţine faţă de precedenta campanie pentru alegerea preşedintelui României, a anunţat pur

Vremea

București
acum

sâm.

3°/7°
dum.

1°/7°
lun.

2°/7°
mar.

1°/6°
Iasi
acum

sâm.

1°/3°
dum.

-1°/5°
lun.

-0°/5°
mar.

-1°/5°
Constanta
acum

sâm.

4°/16°
dum.

2°/7°
lun.

3°/6°
mar.

2°/6°
Cluj-Napoca
acum

sâm.

-5°/2°
dum.

-5°/2°
lun.

-0°/4°
mar.

0°/5°
Timisoara
acum

sâm.

-0°/4°
dum.

-1°/6°
lun.

3°/8°
mar.

2°/8°